arvună sf [At: N. TEST. (1648) / V: ~vonă, ~voană, (înv) aravonă, arăvonă sn aravon, arăvon, ~un², aron, rav~ / Pl: ~ne / E: ngr ἀρραβῶν] 1 (Pfm) Acont. 2 (Înv) Amanet. 3 (Înv) Daruri făcute la logodnă, care angajează ambele părți la căsătorie. corectat(ă)

ARVUNĂ, Mold. ARVONĂ (pl. -ne) sf. 1 ⚚ Sumă ce se dă la încheierea unei afaceri (o cumpărare, vînzare, închiriere) și care leagă părțile contractante să se țină de cuvînt, să respecte condițiunile înțelegerii: a da, a lua ~; omul... spune c’a dat arvonă (VLAH.) ¶ 2 ‡Mai adesea la pl. arvune (de logodnă), daruri ce se făceau la logodnă: cînd să va strica logodna, atunci arvunele, adecă darurile de la logodnă, să dau înapoi (LEG.-CAR.) [ngr. άρραβών].

ARVUNĂ, arvune, s. f. Acont (plătit mai ales la o vînzare sau la o închiriere). Trebuie să-mi dea zilele astea arvuna ca să cumpăr materiale. PAS, Z. I 101. Deocamdată să punem mînă de la mînă ce avem și ce-om mai putea aduna, noi, cîți sîntem și alții care-or vrea, să facem arvuna, c-apoi nu ne-om lăsa noi de rușine să nu plătim. REBREANU, R. I 132. ◊ Fig. L-am socotit de bună-credință, deși pe oamenii ăștia care dau arvună de făgăduieli și jurăminte nu prea îi iau în serios. BASSARABESCU, V. 129. – Variantă: (popular) arvonă (CONTEMPORANUL, III 820) s. f.

ARVUNĂ, arvune, s. f. (Pop.) Acont (la o cumpărare, la o închiriere etc.). [Var.: arvonă s. f.] – Ngr.arravon, -vona.

arvună f. 1. bani dați pentru garanția unui contract; 2. parte din prețul tocmelii dată înainte. [Vechiu rom. aravoană = gr. bizantin ARRAVÓNA].

aravon sn vz arvună

aravonă sf vz arvună

arăvoană sf vz arvună

arăvon sn vz arvună

arăvonă sf vz arvună

aron² sn vz arvună

arvoană sn vz arvună

arvonă sf vz arvună

arvun² sn vz arvună

ravună sf vz arvună

‡ARĂVON sn., ‡ARĂVONĂ (pl. -ne) sf. 1 = ARVUNĂ ¶ 2 Logodnă [ngr. άρραβών, άρραβώνα].

ARVON(Ă)...👉 ARVUNĂ...

arvónă (est) și arvúnă (vest) f., pl. e (ngr. arravóna, d. vgr. arrhábon, d. ebr. êrâbôn, id.; de aci și lat. árrhabo, -ónis și arrha, fr. arrhes). Banĭ (saŭ și altceva) dațĭ ca garanție p. o învoĭală pînă ce veĭ plăti tot. Vechĭ. Pl. Darurĭ la logodnă.

arvună (pop.) s. f., g.-d. art. arvunei; pl. arvune

arvună (pop.) s. f., g.-d. art. arvunei; pl. arvune

arvună s. f., g.-d. art. arvunei; pl. arvune

arvună, -ne.

ARVUNĂ s. v. acont.

ARVUNĂ s. acont, (prin Transilv. și Ban.) căpară, (înv.) selem, selemachesă. (~ la o tranzacție comercială.)

arvună (arvune), s. f. – Acont. – Var. arvun, arvon, ar(ă)voană. Mr. arăvoană, arras propias nuptias. Gr. ἀρραβὼν (› lat. arr(h)a(bo), de unde it. arra, fr. arrhes, sp. arras); cf. ngr. ἀρραβῶνα „arvună” și „promisiunea de căsătorie” (Murnu 7). – Der. arvuni, vb. (a aconta; a se angaja, a obliga); arvunitor, adj. (care dă arvună). Din rom. a trecut în rut. arawona (Miklosich, Wander., 12).

arvună, arvune, (arvon), s.f. Acont, avans, plată anticipată. – Din ngr. arravóna „arvună” și „promisiune de căsătorie” (MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. arawona (Miklosich, după DER).

arvună, arvune, (arvon), s.f. – Acont, avans, plată anticipată. – Din ngr. arravóna „arvună” și „promisiune de căsătorie” (MDA) < vgr. arrhabon < ebr. êrâbôn (Scriban). Cuv. rom. > ucr. arawona (Miklosich, cf. DER).