ARĂTURĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat¹. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.

arătură sf [At: (a. 1579) ap. HEM 1476 / Pl: ~ri / E: lat aratura] 1 Munca aratului¹ (1). 2-3 (Îs) Loc de ~ Teren arabil (1-2). 4 (Rar) Recolta de pe un loc arat² și semănat. 5 Câmp cultivat Si: ogor, țarină. 6 Timpul aratului¹ (1).

ARĂTURĂ (pl. -turi) sf. 🚜 1 Munca aratului: ~ de primăvară; loc de ~ ¶ 2 Loc arat: se văd bungetele de brădet înnegrind zarea ca o ~ proaspătă (VLAH.) <br />

ARĂTURĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat¹. 2. Pământ arat. – Ara + suf. -ătură.

ARĂTURĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ar a, de a lucra pămîntul; arat. Dezmiriștitul și arătura adîncă de toamnă sînt lucrările de bază ale pămîntului, fără de care nu se poate obține o recoltă bogată. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. Asta îi trezea amintiri nedeslușite de la alte arături, și omul simțea o plăcere care-l făcea să strîngă pumnii pe lemnul lucios, rotund al coarnelor plugului. DUMITRIU, V. L. 7. Trebuie să muncești la arătura cîmpului. ISPIRESCU, U. 24. Fie, neico, cîți or vrea, Că tot nu-s ca dumneata, Nici la stat, nici la făptură, Nici la joc, nici l-arătură. HODOȘ, P. P. 81. 2. Pămînt arat, țarină. Călcau mai mult prin arătură decît prin mijlocul șoselei. PAS, L. I 34. Țăranii au împînzit cîmpul și arăturile de toamnă. SAHIA, N. 27. Boii mergeau iute, iute, dar lăsaseră drumul mațe și o luaseră acum prin arătură. SANDU-ALDEA, U. P. 214. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206.

ARĂTURĂ, arături, s. f. 1. Acțiunea de a ara; arat. 2. Pămînt arat; ogor, țarină. – Lat. aratura.

ARĂTURĂ ~i f. 1) v. A ARA. ~ de toamnă. 2) Pământ arat. /a ara + suf. ~ătură

arătură f. 1. pământul arat; 2. aratul câmpului. [Lat. ARATURA].

arătúră f., pl. ĭ. Felu de a ara. Loc arat: un sat între arăturĭ.

arătură s. f., g.-d. art. arăturii; pl. arături

arătură s. f., g.-d. art. arăturii; pl. arături

arătură s. f., g.-d. art. arăturii; pl. arături

ARĂTURĂ s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieșit azi la ~.) 2. (concr.) ogor, țarină, (pop.) răzor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)

ARĂTURĂ s. 1. arare, arat, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (N-a ieșit azi la ~.) 2. ogor, țarină (pop.) răzor, (reg.) plan. (~ este terenul arat.)

arătură (arături), s. f. – Arat, acțiunea și rezultatul lui a ara. Lat. ărātūra (Pușcariu 110; REW 602 a; DAR); cf. it. aratura, v. fr. areüre, cat., sp., port. aradura. Cf. ara.

a o lua pe arătură / pe câmpii / pe miriște expr. (iron.) a devia de la subiectul unei discuții.