ASTRONOM, -Ă, astronomi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în astronomie. – Din fr. astronome, lat. astronomus.

astronom, ~ă smf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 323/27 / V: (pop) ha- / Pl: ~e / E: fr astronome, lat astronomus] 1 Specialist în astronomie. 2 (Înv) Astrolog (1).

*ASTRONOM sm. 💫 Cel ce se ocupă cu astronomia: ~ii, adecă a stealelor cunoscători (CANT.) [fr. astronome ¶ gr. άστρονόμος].

ASTRONOM, -Ă, astronomi, -e, s. m. și f. Specialist în astronomie. – Din fr. astronome, lat. astronomus.

ASTRONOM, astronomi, s. m. 1. Specialist în astronomie. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos, Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos. EMINESCU, O. I 140. Astronomul ar dori ca cursul Uranului să se pripească. BĂLCESCU, O. II 10. 2. (Popular) Astrolog. Astronoame Valtasare, Varsă din cer foc și zare Cu catran și cu pucioasă Pe acest tiran să-l arză. TEODORESCU, P. P. 105.

ASTRONOM, astronomi, s. m. 1. Specialist în astronomie. 2. Astrolog. – Fr. astronome (lat. lit. astronomus).

ASTRONOM s.m. Specialist în astronomie. [< fr. astronome, cf. lat. astronomus, gr. astronomos].

ASTRONOM, -Ă s. m. f. specialist în astronomie. (< fr. astronome, lat. astronomus)

ASTRONOM ~i m. Specialist în astronomie. /<fr. astronome, lat. astronomus

astronom m. cel versat în astronomie.

*astronóm, -oámă s. (vgr. astronómos, d. ástron, stea, și némo, cultiv). Care se ocupă de astronomie.

astronom s. m., pl. astronomi

astronom s. m., pl. astronomi

astronom s. m., pl. astronomi

ASTRONOM s. (înv. și pop.) astrolog, (pop.) solomonar.

ASTRONOM s. (înv. și pop.) astrolog, (pop.) solomonar.

astronom (astronomi), s. m. – Specialist în astronomie. Gr. ἀστρονόμος (sec. XVII), si mod. din fr. astronome. – Der. astronomește, adv. (înv., prin intermediul astronomiei); astronomic, adj. (care se referă la astronomie; de proporții foarte mari); astronomicesc, adj. (înv., astronomic); astronomie, s. f. (știința care se ocupă cu studiul aștrilor).

ASTRO- „astru, planetă, corp ceresc; astral, cosmic”. ◊ gr. astron „stea, astru” > fr. astro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. astro-. □ ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în astrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața de pe alte corpuri cerești; ~blast (v. -blast), s. n., celulă glială triunghiulară cu expansiuni citoplasmatice implantate pe pereții vaselor din apropiere; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~cit (v. -cit), s. n., celulă nevroglică în formă de stea, atașată de vasele sanguine cerebrale și ale măduvei spinării; sin. celulă Cajal; ~dom (v. -dom), s. n., cupolă transparentă a marilor aeroporturi; ~drom (v. -drom), s. n., cosmodrom*; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., ansamblu de tehnici fotografice utilizate în astrofizică; ~fotometrie (v. foto-, v. -metrie₁), s. f., știință a măsurării intensității luminoase a stelelor; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., geologie a corpurilor cerești; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., ramură a astronomiei care studiază aștrii și constelațiile, denumirea și pozițiile lor reciproce; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument care servește la observarea aștrilor și la determinarea coordonatelor lor. 2. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aștrilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea aștrilor; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rotește într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a aștrilor; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care practică astrologia; ~logie (v. -logie₁), s. f., pseudoștiință care își propune să prezică destinul omului după poziția și după mersul corpurilor cerești; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a astronomiei care cuprinde ansamblul de metode de determinare a poziției aștrilor și a coordonatelor geografice ale locului; ~metru (v. -metru₁) s. n., aparat fotometric utilizat la măsurarea și la compararea gradului de luminozitate a stelelor; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele meteorologice din atmosfera planetelor; ~naut (v. -naut), s. m., persoană care explorează spațiul cosmic; ~nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul navigației cosmice interplanetare; ~nom (v. -nom₁), s. m., specialist în astronomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești și cu legile mișcării și evoluției lor; ~scop (v. -scop), s. n., telescop astronomic utilizat pentru examinarea sumară a bolții cerești; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a bolții cerești; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., parte a astrofizicii care descrie spectrele corpurilor cerești; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., cercetare a spectrelor aștrilor, pentru a se deduce componența și stările lor fizice.