ateu, ~ee [At: MAG. IST. III, 368/18 / V: ~eiu / Pl: ~ei, ~ee / E: fr athée, lat atheus] 1-2 smf, a (Persoană) care neagă existența lui Dumnezeu. 3-4 smf, a (Persoană) care neagă existența oricărei divinități. 5-6 smf, a (Persoană) care aderă la ateism (3).

*ATEU, -EE adj. sm. f. ⛪ Care tăgăduește existența lui Dumnezeu [fr.].

ATEU, -EE, atei, -ee, s. m. și f. Persoană care, bazată pe cunoașterea științifică și pe interpretarea materialistă a fenomenelor naturii, neagă existența lui dumnezeu sau a altor divinități și luptă cu argumente științifice împotriva religiei; persoană care nu are nici o credință religioasă.

ATEU, -EE, atei, -ee, s. m. și f. Adept al ateismului; persoană care nu are nici o credință religioasă. – Fr. athée (lat. lit. atheus).

ATEU s.m. și f. Persoană care nu are o religie, care neagă orice divinitate. [< fr. athée, it. ateo, lat. atheus, gr. atheos < a – fără, theos – zeu].

ATEU, -EE adj., s. m. f. (adept) al ateismului. (< fr. athée, gr. atheos)

ATEU ~e (~i, ~e) m. și f. Adept al ateismului; ateist. /<fr. athée, lat. atheus

ateu V. ateist.

*atéŭ, -ĭe adj. și s., pl. eĭ, eĭe (vgr. átheos). Fără Dumnezeŭ, care nu crede în Dumnezeŭ.

atee s. f., art. ateea, g.-d. art. ateei; pl. atee

ateu adj. m., s. m., pl. atei; adj. f., s. f. sg. și pl. atee

!ateu adj. m., s. m., pl. atei; adj. f., s. f. sg. și pl. atee

ateu, -tee f., atei m. pl., atee f. pl.

ATEU s., adj. necredincios, liber-cugetător, (pop.) păgân, (înv.) ateist.

ATEU s., adj. necredincios, liber-cugetător, (pop.) păgîn, (înv.) ateist.

Ateu ≠ credincios