AZURIU, -IE, azurii, adj., s. n. 1. Adj. Albastru-deschis; bleu. 2. S. n. Culoare azurie (1). – Azur + suf. -iu.

azuriu, ~ie [At: NEGRUZZI, I 195 / Pl: ~ii / E: azur + -iu] 1-4 sn, a (Culoare) care bate în azur (2, 4). 5-6 a, sn (Care are) culoarea albastru-verzui. 7-8 sn Ca azurul (2, 4).

AZURIU, -IE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru deschis; bleu. – Azur + suf. -iu.

AZURIU, -IE, azurii, adj. De culoarea azurului; albastru-deschis. [Rîurile] scoborîndu-se din naltele piscuri... șerpuiesc... desfășurînd undele lor azurii, sub razele călduroase ale soarelui. ODOBESCU, S. 1 23. În baie azurie Sicilia se scaldă. ALECSANDRI, P. III 75. ◊ (Substantivat) Urme scămoșate de nori albicioși împietriseră în liniștea văzduhului, pătînd din loc în loc azuriul cerului. MIHALE, O. 441.

AZURIU, -IE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru-deschis. – Din azur + suf. -iu.

AZURIU, -IE adj. (adesea s.) Albastru-deschis, ca azurul. [azur + -iu, cf. fr. azuré].

*azúr, -ă adj. (it. azzuro, azur, fr. azur, lazulită, sp. azul, albastru, d. ar. al azurd, pers. lazvard, lazurd, lağurd, lazulită. V. lapis-lazuli, lazur). Albastru ca ceru. S. n., pl. urĭ. Coloarea albastră: azuru ceruluĭ. – Fals azurat orĭ azuriŭ.

azuriu² s. n., art. azuriul

azuriu² s. n., art. azuriul

azuriu s. n., art. azuriul

azuriu