BĂTĂTOARE, bătătoare, s. f. 1. Lopățică de bătut pînza cînd se înălbește sau rufele cînd se spală. 2. Mașină care bate smocurile de bumbac cu ajutorul unor rigle.

BĂTĂTOARE, bătătoare, s. f. 1. Lopățică cu care se bate pînza (cînd se înălbește) sau rufele (cînd se spală); mai. 2. Mașină care bate smocurile de bumbac pînă cînd se destramă fibrele. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ătoare.

BĂTĂTOARE ~ori f. 1) Lopată mică cu care se bat rufele sau pânza la spălat sau la înălbit. 2) Mașină pentru bătut bumbacul sau cânepa (în scopul destrămării firelor și curățării lor de impurități). /<lat. batt[u]atorium

BĂTĂTOR², -OARE, bătători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (În expr.) Bătător la ochi = care atrage atenția în mod flagrant; izbitor. II. S. f. 1. Lopățică cu care se bate pânza (când se înălbește) sau (când se spală); mai². 2. Mașină care bate smocurile de bumbac pentru destrămarea fibrelor. – Bate + suf. -ător.

bătător¹, -oare adj. Care bate. ◊ Expr. Bătător la ochi = care atrage atenția; izbitor, evident. • pl. -ori, -oare. /bate + -ător.

bătător², -oare s.n., s.f. I s.n. 1 Băț, obiect împletit în formă de palmă etc. cu care se bat covoare, pături, perne etc., pentru a le curăța de praf. ♦ Suport pe care se așază covoarele, cuverturile etc. pentru a fi bătute. 2 Băț subțire, cu o rotiță de lemn cu găurele la un capăt, cu care se bate laptele (prins) sau smîntîna în putinei, pentru a se alege untul. 3 Parte a meliței, pe care se așază, transversal, inul sau cînepa pentru a fi melițate. 4 Unealtă de grădinărie cu care se tasează pămîntul după semănat. 5 (tipogr.) Bucată de lemn dreptunghiulară sau pătrată cu care se bat ușor literele la tipărire, pentru a se așeza la nivel, cînd se dă corectura sau se începe tipărirea. 6 (sport) Băț folosit în base-ball. II s.f. 1 Lopățică cu care se bate pînza (cînd se înălbește) sau rufele (cînd se spală). 2 (ind. text.) Mașină care mărește prin batere gradul de destrămare și de curățare a bumbacului înainte de cardare. • pl. -oare. /lat. batt(u)atorium; cf. bate.

BĂTĂTOR I. adj. verb. BATE ¶ 1 Care bate ¶ 2 ~ la ochi. II. BĂTĂTOR sm. Cel ce bate: fu bătut de patru ~i (DOS.). III. BĂTĂTOR (pl. -toare) sn. 1 🐑 Bățul cu care se bate laptele prins, brighidău, mîtcă ¶ 2 Limba meliței (DAM.) IV. BĂTĂTOARE sf. 1 Maiu, lopățică cu care se bate pînza cînd se nălbește, cu care se bat rufele cînd se spală (L.-M.) (🖼 411) ¶ 2 🔧 Un fel de titirez care se mișcă cu bătăi ritmice cînd joagărul e în acțiune (DAM.) ¶ 3 🚜 = BATOZĂ ¶ 4 📰 Bucată dreptunghiulară de lemn solid, cu ajutorul căreia mașinistul bate forma, spre a o așeza la nivel, înainte de a începe tiparul (🖼 412).

bătătoare (mai de rufe; mașină; palmă de covoare) s. f., g.-d. art. bătătorii; pl. bătători

bătătoare (mai de rufe, mașină, palmă de covoare) s. f., g.-d. art. bătătorii; pl. bătători

bătătoare (mai de rufe, mașină) s. f., g.-d. art. bătătorii; pl. bătători

BĂTĂTOARE s. v. călfuță.

BĂTĂTOARE s. v. îmblăciu.

BĂTĂTOARE s. (TIPOGR.) călfuță.

bătătoare s. v. ÎMBLĂCIU.