-bașá (turc. bašy, șef. V. baș). În timpu Turcilor, particulă care se punea după numele uneĭ meseriĭ ca să arate șefia saŭ prioritatea: bacál-bașa, ceauș-bașa (șefu ușieri-sultanului), hahám-bașa. Acestea eraŭ masculine fără pl., gen al luĭ, saŭ, acc. -bașá, puteaŭ fi și feminine, ca pașa, pașale.

balci-bașa sm vz balgi-bașa

bazarghean-bașa sm vz pazarghean^[1]

berber-bașa sm [At: DA / Pl: ~i-bașale / E: tc berber-başa] (Trî) Șef al bărbierilor de la curtea domnească.

cafigi-bașa sm vz cafegi-bașa

chiurci-bașa sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 401/16 / V: (înv) chirci-~^[1] / Pl: nct / E: tc kiurkči-başı] (Iuz) 1 Blănarul seraiului. 2 Starostele cojocarilor.

direcci-bașa sm [At: ȘIO II₂, 47 / Pl: ? / E: tc direkči bašy] (Tcî; Mol) Dregător numit de Poarta Otomană care supraveghea tăierea și transportarea cherestelei la Constantinopol.

ecmeccì-bașa sm [At: ȘIO II₂, 50 / Pl: ~șale / E: tc ekmekči bašy] (Tcî) Șef al slujitorilor de la cuptoarele domnești.

samdangi-bașa sm vz șamdangi-bașa

sarai-bașa sm [At: ȘIO II₂, 104 / E: tc saray bași] (Tcî) Intendent al seraiului.

satârgi-bașa smi [At: FILIMON, O. I, 155 / E: tc satirci-bași] 1 Comandament al satârgiilor Si: șatârbaș.

seiz-bașa sm [At: LET. III, 317/15 / V: ~-baș, saiz-baș, saiz-~ / Pl: ? / E: tc sayis bași, sayis bașe] Șef al seizilor.

tabla-bașa [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 309/22 / V: (înv) ~-baș / A și: tabla-~ / E: tc tavla bași] 1 sm (Înv) Cal de paradă pe care sultanul îl trimitea în dar unui domnitor român la numirea acestuia. 2 sm (Reg; fig; dep) Om trândav. 3 av (Mun) Cum e mai bine. 4 av (Mun) Comod¹ (5). 5 av (Reg; îe) A trăi (sau a o duce) ~ A trăi fără griji. 6 av (Reg; îae) Din belșug.

TABLA-BAȘA s. m. (Învechit) Cal frumos împodobit, pe care sultanul îl dădea noului domnitor din țările romînești, la numirea sa. Caragea... ș-a făcut intrarea în București cu alai domnesc, călare pe «tabla-bașa». GHICA, S. 28. ♦ Fig. (Adverbial) Cum e mai bine, comod, confortabil. Nu e nici un cuvînt ca să stăm, tixiți ca sardelele, 7 inși într-un compartiment, iar în altul să doarmă tabla-bașa un singur voiajor. VLAHUȚĂ, la TDRG. [Împăratul] cu fruntașii căpeteniilor, se așezară tabla-bașa în palat, a cărei mîndrețe întrecea orice închipuire. POPESCU, B. III 58.

TUFECCIBAȘA, tufeccibașale, s. f. (Turcism învechit) Comandant al gărzii domnești în timpul domniilor fanariote. Aveam odaie în curtea domnească, alături cu odaia lui tufeccibașa. GHICA, S. 3. Pe feciorii de boier, cînd făceau vreo neorînduială sau vreo necuviință, îi poftea la cafea, în odaie la cămăraș, la tufeccibașa sau la bașciohodar și acolo i se trăgea cîteva nuiele la tălpi. id. S. A. 34.

tabla-bașa adv. v. BINE. COMOD. CONFORTABIL.