BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

bas s.n., s.m. (muz.) 1 s.n. Registrul cel mai de jos al vocii bărbătești. ◆ Sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2 s.m. Cîntăreț a cărui voce se plasează în acest registru. ◇ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. 3 s.n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului într-un cor. • pl. n. -uri, m. -și. /<it. basso, fr. basse.

*BAS (pl. -suri) I. sn. 🎼 1 Vocea bărbătească profundă, cea mai coborîtă din scara muzicală: Să verse din gît dulci glasuri, Soprani, secunde și ~uri (PANN) ¶ 2 Partea cea mai gravă dintr’o bucată de muzică cîntată de mai multe voci ¶ 3 Struna cea mai groasă la unele instrumente cu coarde ¶ 4 Instrument de alamă care scoate numai sunete grave (🖼 392) ¶ 5 CONTRABAS. II. sm. Persoana care cîntă cu vocea cea mai coborîtă din scara muzicală [fr. < it.].

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (Numai la sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești, voce aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. 2. Cîntăreț a cărui voce e aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. Bine-ați venit la noi, a rostit cu voce adîncă de bas pescarul. SADOVEANU, N. F. 125. 3. Instrument de alamă care produce numai sunete joase și care are, în orchestră, un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cîntăreț a cărui voce e aptă să cînte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse).

BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cîntăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)

BAS¹ ~uri n. 1) Voce de bărbat cu registru grav. 2) Instrument muzical, al cărui registru într-o orchestră corespunde acestui fel de voce. /<it. basso, fr. basse

bas n. 1. partea unei bucăți muzicale în care nu s’aud decât sunete grave; 2. persoana care cântă părțile de bas; 3. violoncel și artistul care cântă cu violoncelul.

bas² (contrabas) s. n., pl. basuri

bas² (contrabas) s. n., pl. basuri

bas (registru al vocii bărbătești, instrument) s. n., (instrumente) pl. basuri

BAS s. (MUZ.) 1. (rar) basist. (Are voce de ~.) 2. v. pedalier. (~ la orgă.)

pedalist, bas v. bad (I, 1).

viola bas v. viole.