bastion sn [At: ODOBESCU, S. III, 586 / P: ~sti-on / Pl: ~oane / E: fr bastion] (Mil) Lucrare de formă poligonală, cu două flancuri și două fețe, acoperită cu iarbă sau cu zidărie, construită în afara incintei unui loc întărit, spre a-l apăra Cf baștă.

bastion s.n. (milit.) Lucrare de fortificație, în formă poligonală sau cilindrică, protejată în exterior de un șanț, care este construită, de obicei, la colțurile unei fortărețe, pentru a o apăra; (înv.) bașcă. • sil. -ti-on. pl. -oane. /<fr. bastion, germ. Bastione, it. bastione, lat. bastio, -onis.

*BASTION (pl. -oane) sn. 🎖️ Lucrare de fortificațiune așezată la unghiurile unei fortărețe și făcută din pămînt acoperit cu brazde, din zid de piatră sau de cărămizi (🖼 401): zidurile din prejur ocolindu-le cu bastioane și fortificații (BĂLC.) [fr. < it.].

BASTION, bastioane, s. n. Lucrare de fortificație de formă poligonală, cu două flancuri și două fețe, construită la unghiurile unei fortărețe. Dorobanții de avangardă... cată a se apropia... de fortul cel mare, de pe ale cărui bastioane gloanțele răpăiesc mai îndesate. ODOBESCU, S. III 586. ◊ Fig. Aceste națiuni [din țările de democrație populară] se strîng în jurul U.R.S.S. – bastionul libertății și independenței popoarelor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 445. – Pronunțat: -ti-on.

BASTION, bastioane, s. n. (Adesea fig.) Lucrare de fortificație de formă poligonală, construită de obicei la colțurile unei fortărețe. [Pr.: -ti-on] – Fr. bastion.

BASTION s.n. Lucrare de fortificație cu două flancuri și două fețe (construită de obicei la unghiurile unei fortărețe). [Pron. -ti-on, pl. -oane. / < fr. bastion, it. bastione].

BASTION s. n. 1. lucrare de fortificație în formă de turn scund și puternic, cu două flancuri și două fețe. 2. (fig.) ceea ce constituie un sprijin solid. (< fr. bastion)

BASTION ~oane n. 1) mil. Fortificație de formă cilindrică sau poliedrică, construită la colțurile unei fortărețe. 2) fig. Centru de rezistență a ceva (al unei organizații, al unei teorii, doctrine etc.). ~onul radicalismului. [Sil. -ti-on] /<fr. bastion

bastion n. lucrare de fortificațiune, constând dintr’un zid de pietre sau cărămizi, umplut cu pământ, care iese afară din linia sau locul întărit.

*bastión n., pl. oane (fr. bastion, d. it. bastione. V. baștă). Fort. O parte proeminentă a fortificațiuniĭ compusă din patru liniĭ.

bastion (fortificație) (desp. -ti-on) s. n., pl. bastioane

bastion (fortificație) (-ti-on) s. n., pl. bastioane

bastion s. n. (sil. -ti -on), pl. bastioane

BASTION s. v. centru.

BASTION s. (MIL.) (înv.) tabie. (~ul unei fortărețe.)

BASTION s. (MIL.) (înv.) tabie. (~ unei fortărețe.)

bastion s. v. CENTRU.