BICIUIRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. [Pr.: -ciu-i-] – V. biciui.

biciuire sf [At: MACEDONSKI, O. I, 153 / Pl: ~ri / E: biciui] 1 Lovire cu biciul (1) Si: biciuială (1), biciuit¹ (1), biciuitură (1). 2 Lovire cu un obiect asemănător cu biciul. Si: biciuială (2), biciuit¹ (2), biciuitură (2). 3 Lovire cu cravașa Si: biciuială (3), biciuit¹ (3), biciuitură (3). 4 (Fig) Critică usturătoare Si: biciuială (4), biciuit¹ (4), biciuitură (4). 5 (Fig) Satirizare.

biciuire sf. 1 Lovire cu biciul; biciuială. ♦ Lovire cu un obiect asemănător cu biciul; flagelare. 2 Fig. Critică usturătoare; satirizare. • sil. -ciu-i-. pl. -i. /v. biciui.

BICIUIRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui și rezultatul ei; biciuială. – V. biciui.

BICIUIRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a biciui și rezultatul ei. Năstase înfășură caii în două biciuiri și trăsura începu a fugi spre răsărit, cătră Moldova. SADOVEANU, O.III 75. ◊ Fig. Și carnea le-au aruncat Păsărilor cerului... Biciuirii ploilor, Zloatelor, noroaielor. BENIUC, V. 163. Înaintau cu anevoie împotriva biciuirilor vîntului. SADOVEANU, F. J. 431. Marea tace odihnită De biciuirile furtunii. MACEDONSKI, O. I 153.

BICIUIRE, biciuiri, s. f. Acțiunea de a (se) biciui.

biciuire s. f., g.-d. art. biciuirii; pl. biciuiri

biciuire s. f., g.-d. art. biciuirii; pl. biciuiri

biciuire s. f., g.-d. art. biciuirii; pl. biciuiri

BICIUIRE s. 1. șfichiuire, șfichiuitură, (rar) biciuială. (~ cailor.) 2. v. flagelare.

BICIUIRE s. v. ridiculizare, satiră, satirizare.

BICIUIRE s. 1. șfichiuire, șfichiuitură, (rar) biciuială. (~ cailor.) 2. flagelare, flagelație. (~ unui fanatic religios.)

biciuire s. v. RIDICULIZARE. SATIRĂ. SATIRIZARE.