BIJUTERIE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.^[1]

bijuterie sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: fr bijouterie] 1 Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase) Si: (înv) giuvaer. 2-3 Magazin unde (se fac și) se vând bijuterii (1).

bijuterie s.f. 1 Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaier, (fam.) biju. ♦ Fig. Lucru elegant și de mare preț. Casa pe care și-a construit-o este o bijuterie. ♦ Fig. (fam.) Persoană dragă, considerată valoroasă, plină de calități. Soția lui este o bijuterie. 2 Magazin, atelier specializat în confecționarea și vînzarea bijuteriilor, a giuvaiericalelor etc. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. bijouterie.

*BIJUTERIE sf. 1 Giuvaer(ica) ¶ 2 ⚚ Comerț de giuvaericale [fr.].

BIJUTERIE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.

BIJUTERIE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil și pietre scumpe; giuvaer. Începu să scoată bijuteriile una cîte una din caseta căptușită cu mătase roșie. DUMITRIU, N. 93.

BIJUTERIE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. – Fr. bijouterie.

BIJUTERIE s.f. 1. Obiect de podoabă; giuvaer. ♦ (Fig.) Lucru elegant și de mare preț. 2. Magazin, atelier, fabrică de bijuterii, de giuvaericale etc. [Gen. -iei. / < fr. bijouterie].

BIJUTERIE s. f. 1. obiect de podoabă; giuvaer. ◊ (fig.) lucru elegant și de mare preț. 2. magazin, atelier de bijuterii. (< fr. bijouterie)

BIJUTERIE ~i f. 1) Obiect confecționat din metal nobil sau din piatră scumpă folosit ca podoabă; giuvaier. 2) la pl. Magazin în care se vând (și se confecționează) asemenea obiecte. 3) fig. Lucrare de proporții și forme relativ mici care se impune prin eleganță și prin minuțiozitatea detaliilor. [Art. bijuteria; G.-D. bijuteriei; Sil. -ri-e] /<fr. bijouterie

bijuterie f. 1. sculă prețioasă de podoabă; 2. comerț cu bijuterii.

*bijuteríe f. (fr. bijouterie, d. bijou, gĭuvaĭer). Gĭuvaĭer, podoabă femeĭască de metal prețios. Lucru elegant și relativ mic: această casă e o adevărată bijuterie. Negoț de gĭuvaĭerurĭ.

bijuterie s. f., art. bijuteria, g.-d. art. bijuteriei; pl. bijuterii, art. bijuteriile (desp. -ri-i-)

bijuterie s. f., art. bijuteria, g.-d. art. bijuteriei; pl. bijuterii, art. bijuteriile

bijuterie s. f., art. bijuteria, g.-d. art. bijuteriei; pl. bijuterii, art. bijuteriile

bijuterie, -riei gen. a.

BIJUTERIE s. giuvaier, odor, podoabă, (înv. și pop.) giuvaierica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~ii.)

BIJUTERIE s. giuvaer, odor, podoabă, (înv. și pop.) giuvaerica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~.)

BIJUTERIE. Subst. Bijuterie, giuvaer, podoabă, odor, gemă, left (înv.); giuvaericale (pop.). Pandantiv. Coroană, coroniță (dim.), diademă, mitră (înv.), tiară. Medalion. Colier, colan, salbă, sălbuliță (dim.), șirag, gherdan (înv.). Mărgele, cilicuri (rar); mărgea, mărgică, mărgelușă (dim.), mărgeluță. Cercel, cerceluș (dim.), cerceloi (augm.), toartă, clips. Inel, ineluș (dim.), verighetă. Broșă. Ac de cravată. Buton. Brățară, brățea (reg,). Lanț, lănțișor (dim.), lănțuș, lănțușor, lanțug (pop.), alesidă (înv.). Pafta. Breloc. Bijutier, giuvaergiu, argintar (rar), aurar. Giuvaergerie, bijuterie. Vb. A purta podoabe, a-și pune podoabe, a se împodobi, a se podobi (înv. și reg.). A cizela; a grava; a marca; a monta. V. împodobire, podoabă, pietre prețioase și semiprețioase.

bijuterii s. f. pl. (deț.) lanțuri.