opțiuni
  • info

11 definiții pentru binevoitor (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj., s. m. și f. (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.

binevoitor, ~oare [At: SADOVEANU, N. F. 185 / Pl: ~i, ~oare / E: binevoi + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are bunăvoință. 3 a (Pex) Amabil.

binevoitor, -oare adj. (despre oameni sau manifestări ale acestora) Care arată sau are bunăvoință. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față (SADOV.). ◊ (subst.) Compuse o anonimă către Neagu din partea unei binevoitoare (BART). ♦ Ext. Care este amabil, prietenos. • sil. -vo-i-. pl. -ori, -oare. /binevoi+ -tor.

BINEVOITOR, -TOARE adj. și sm. f. Care are bunăvoință, care se milostivește [bine + voitor].

BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ P. ext. Amabil, prietenos. [Pr.: -vo-i-] – Binevoi + suf. -tor.

BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Despre oameni, p. ext. despre manifestările lor) Care arată bunăvoință, care are bunăvoință, plin de bunăvoință față de cineva. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. ◊ (Substantivat) Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. – Pronunțat: -vo-i-.

BINEVOITOR, -OARE, binevoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + suf. -tor.

BINEVOITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește bunăvoință (față de cineva sau de ceva); predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine ~oare. [Sil. -vo-i-] /a binevoi + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

binevoitor (desp. -vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitori; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoare

binevoitor (-vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitori; adj. f., s. f. sg. și pl. binevoitoare

binevoitor adj., s. m. → voitor

Intrare: binevoitor (s.m.)
  • silabație: -vo-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • binevoitor
  • binevoitorul
  • binevoitoru‑
plural
  • binevoitori
  • binevoitorii
genitiv-dativ singular
  • binevoitor
  • binevoitorului
plural
  • binevoitori
  • binevoitorilor
vocativ singular
  • binevoitorule
plural
  • binevoitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

binevoitor, binevoitorisubstantiv masculin
binevoitoare, binevoitoaresubstantiv feminin
binevoitor, binevoitoareadjectiv

  • 1. (Om) care are sau arată bunăvoință. DEX '09 DLRLC
    sinonime: amiabil înțelegător antonime: malițios răuvoitor
    • format_quote Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. DLRLC
    • format_quote Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. DLRLC
    • format_quote Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. DLRLC
etimologie:
  • Binevoi + -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.