BRAVO interj. Exclamație de aprobare (totală), de laudă sau de apreciere (însoțită de aplauze); foarte bine, excelent, minunat. [Var.: (pop.) brava, (înv.) bravos interj.] – Din fr., it. bravo.

bravo i [At: (a. 1799) BERTOLDO, ap. GCR / V: brava¹, -s / E: it bravo] 1-3 Exclamație de aprobare (totală), de laudă sau de apreciere (însoțită de aplauze) Si: excelent, minunat.

bravo interj. Exclamație (însoțită de aplauze) de apreciere, de laudă superlativă sau de aprobare; excelent, foarte bine. Bravo, măi copile (AGÂR.). ◊ (subst. n.) După cum a scris teza nu se aștepta la un bravo. • și (pop.) brava, (înv.) bravos. /<fr., it. bravo, germ. Bravo, ngr. μπράβο.

*BRAVO! I. pop. BRAVA! BRAVOS! interj. 1 Vorbă cu care se aplauda jocul unui artist, discursul unui orator, etc., aferim!: s’apropiară de tablă strigînd bravo! de răsuna sala (NEGR.) ¶ 2 Halal!: Brava! ce mai nevăstuică, Cum mai bea la țuică! (BIB.): bravos! națiune, halal să-ți fie! (CAR.). II. sn. (pl. -vuri) Strigăt de aprobare, elogiu: Bună treabă, zău, le zice, eu spui ș’altul bravuri ia (PANN.) [it ].

BRAVO interj. Exclamație de aprobare (totală), de laudă sau de apreciere (însoțită de aplauze); foarte bine, excelent, minunat. [Var.: (pop.) brava. (înv.) bravos interj.] – Din fr., it. bravo.

BRAVO interj. Exclamație care exprimă aprobare, laudă, apreciere (a jocului unui artist, a cuvîntării unui orator, a vorbei sau a faptei cuiva); foarte bine, foarte frumos, minunat. Aplaudau din răsputeri, strigînd cît îi lua gura: bravo, Gherlaș, așa, bravo! SAHIA, N. 66. Bravo! se auziră strigăte. PAS, L. I 142. ◊ (Ironic) Bravo!... vă duceți și mă lăsați în mijlocul drumului, de vă aștept un ceas. ALECSANDRI, T. 1047. ◊ (Substantivat) Atunci izbucni un bravo ieșit din sute de piepturi. – Variante: (învechit) bravos (PAS, L. I 35, CARAGIALE, O. I 91), (popular) brava (CAMILAR, N. II 441, STANCU, D. 75, HOGAȘ, DR. II 36) interj.

BRAVO interj. Exclamație de aprobare, de laudă sau de apreciere; foarte bine, foarte frumos, minunat. [Var.: (pop.) brava, (înv.) bravos interj.] – Fr. bravo.

BRAVO interj. Exclamație care însoțește o aprobare totală, aplauze frenetice; excelent, foarte bine. [Var. bravos, brava interj. / < fr., it. bravo].

BRAVO interj. (însoțind aplauze frenetice) excelent! foarte bine! minunat! (< fr., it. bravo)

BRAVO interj. (exclamație de laudă, de apreciere, care însoțește, de regulă, aplauzele) Foarte bine; extraordinar; excelent. /<fr., it. bravo

bravo! int. vorbă întrebuințată spre a încuraja sau aplauda. ║ n. aplaus: eu spun și altul bravuri ia PANN.

bravó interj. de aprobare saŭ de admirațiune (it. bravo, viteaz): Bravo, soldați! V’ați luptat bine! – Și ironic, ca și halal: bravo, nătărăule! – Pop. și bráva.

brava¹ i vz bravo

bravos i vz bravo

brava² interj. v. bravo.

brava¹ vb. I. tr., intr. 1 A înfrunta cu curaj, cu bărbăție. A brava moartea. 2 A se expune inutil; a sfida. • prez.ind. -ez. /<fr. braver.

bravos interj. (înv.) v. bravo.

*BRAVA¹ 👉 BRAVO.

BRAVA interj. v. bravo.

BRAVOS interj. v. bravo.

bravo interj.

bravo.

+bravos (înv., fam.) interj.

BRAVO interj. 1. bine!, perfect!, (turcism înv.) aferim!, mașala! (~! ați jucat frumos!) 2. v. halal!

BRAVO interj. 1. bine!, perfect!, (turcism înv.) aferim!, mașala! (~! ați jucat frumos!) 2. (peior.) halal! (~! așa rezultat!)

bravo După dicționarele noastre, vine din it. bravo (DA, CADE, Scriban) sau din fr. bravo (DLRM: diferența de accent n-a reținut atenția autorului; DU și TDRG nu dau etimologia). Apriori nu pare probabil ca un astfel de cuvînt, devenit de mult popular la noi, să fi venit direct din italiană și mai ales din franceză. Nu știu de unde s-a luat obiceiul ca atunci cînd cineva îți spune bravo să-i răspunzi bravo se zice la măgari, dar instinctul îmi spune ca e ceva oriental. Pe de altă parte, se neglijează existența variantelor brava (popular, cel puțin în Moldova) și bravos (familiar), ambele, ce e drept, învechite astăzi. Brava e înregistrat de TDRG în expresia populară brava ție, Nastasie (o cunosc și eu din Moldova), la care adaugă un citat din „Șezătoarea” (tot din Moldova); alte exemple se găsesc în DA și în DLRLC. Vezi și Pitaru Hristache, Povestea mavroghenească, București, f.d., p. 48: Brava, Mavrogheni, brava, Altul ca tine mai sta-va? Bravos era folosit curent în tinerețea mea. E înregistrat în DA, după Caragiale, iar în DLRLC, după Ion Pas; varianta bravosu, în DA, după Gorjan. Bravissimo, atestat în DA și cunoscut mie și din vorbire, este, evident, din italiană. Dicționarele nu-și fac nici o problemă din existența variantelor. Brava mi se pare neîndoios luat din rusește, cum arată pronunțarea vocalei finale. Pentru bravo?, cheia ne-o dă varianta bravosu, neglijată pînă acum: este fără îndoială gr. μπράβο σοῦ „bravo ție” (formula cu care am tradus este desigur un calc după greacă). Suprimarea lui -u se explică poate din cauza depărtării accentului, dar poate și prin confuzie cu articolul -u(l). Cît privește forma generalizată azi, bravo, ea are paralelă în gr. μπράβο și în bg. бpaвo.