BĂDIE s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. – Bade + suf. -ie.

bădie sm [At: DUNĂREANU, CH., 147 / V: bâd~ / Pl: ~ii / E: bade + -ie] 1-14 (Șhp) Bădică (1-14).

bădíe s.m. (pop.; fam.; mai ales la vocat.) 1 Termen de respect cu care cineva se adresează unei persoane mai în vîrstă. 2 Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene. • pl. -ii. g.-d. -iei. /bade + -ie.

❍BĂDIE sm. Mold.= BĂDICĂ [bade].

BĂDIE, bădii, s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. – Bade + suf. -ie.

BĂDIE s. m. (Mold., Bucov.) Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate sau unei persoane mai în vîrstă; bade, nene. Pamfile să lăsă pe scaun. [Soru-sa] i-aduse mîncarea în farfurie, dar el sta cu ochii în jos și nu spunea nimic. – Ce nu mănînci, bădie? DUNĂREANU, CH. 147. Mănîncă, bădie, și mata, să vezi ce bunu-i! HOGAȘ, M. N. 18.

BĂDIE, bădii, s. m. (Pop.) Bădiță. – Din bade + suf. -ie.

bâdie sm vz bădie

bădía m. gen. al luĭ, voc. bădie (d. badea). Mold. nord. Epitet respectuos adresat în popor de fratele mai mic celuĭ maĭ mare orĭ un copil unuĭ flăcăŭ. – În sud bîdia. V. nenea.

bădie (reg.) s. m., art. bădia, g.-d. art. bădiei/lui bădia

bădie (pop.) s. m., art. bădia, g.-d. art. bădiei/lui bădia

bădie s. m., art. bădia, g.-d. art. lui bădia/bădiei; pl. bădii