bătrân, ~ă [At: COD. VOR. 63/2 / V: (înv) ~târn, ~ă / E: ml betranus (= veteremus] 1 smf Om de vârstă înaintată Cf moșneag (1), moș (1), (îrg), ghiuj (1), vâj (1), unchiaș, babă, mătușă. 2 smp (Înv; îs) ~ii satului Reprezentații comunali (aleși dintre oamenii în vârstă). 3 smp (Pop) Strămoși. 4 smp (Îlav) Din ~i Din moși-strămoși. 5 smp (Pfm) Părinți. 6 sm (Îrg) Parte de moșie rămasă din moși-strămoși. 7 sm (Iht) Țigănuș (Umbra krameri). 8-9 a (D. ființe) (Foarte) înaintat în vârstă. 10 a (Înv; d. profesioniști) Cu mulți ani de activitate. 11 a (Îs) Fată ~ă Fată care a rămas nemăritată după vremea măritișului. 12 a (Îs) June ~ Bărbat care a îmbătrânit necăsătorit. 13 a (Îs) Tata ~ Bunic. 14 a (Îs) Mamă ~ă Bunică. 15 a (Îs) Zile (sau vremuri) ~e De demult. 16 a (Înv; d. oameni) Așezat de mult într-un loc.

BĂTRÂN¹ ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre ființe) Care trăiește de mult timp; ajuns la o vârstă înaintată. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de vârstă înaintată. * Fată ~ă fată care a trecut de vremea măritișului, rămânând nemăritată. Lup ~ om cu multă experiență de viață; om încercat în viață. 3) rar (despre lucruri) Care este făcut de mult timp; care este în întrebuințare de mult timp; vechi. [Sil. bă-trân] /<lat. veteranus

bătrân a. 1. care trăiește de mult timp: om bătrân; 2. care a fost într’un trecut depărtat, foarte vechiu: din vremile bătrâne, datine bătrâne. [Lat. VETERANUS, lit. soldat bătrân, sens generalizat deja în latina vulgară]. ║ m. 1. om în ultima vârstă a vieții: un bătrân; 2. pl. cei ce au trăit odată, cei ce au fost în timpuri depărtate de noi: cuvinte din bătrâni.

bătârn, ~ă smf, a vz bătrân

bătrîn, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „tînăr”) Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vîrstă; (reg.) bît. Om bătrîn. ◊ Crai bătrîn v. crai. Fată bătrînă v. fată. Fecior bătrîn v. fecior. Mamă bătrînă v. mamă. ♦ (despre înfățișarea, fața etc. ale unei persoane) Care trădează bătrînețe, care și-a pierdut frăgezimea. Față ridată și bătrînă. 2 Care există de foarte mult timp; din vremuri îndepărtate; de demult. Oraș bătrîn. ** (despre băuturi) Vechi. Țuică bătrînă. 3 (fam.; despre profesioniști) Care are mulți ani de activitate. El e bătrîn în serviciul lui și știe foarte multe. ◊ Expr. A fi cătană bătrînă v. cătană. II s.m., s.f. 1 (în opoz. cu „tînăr”) Persoană înaintată în vîrstă; moș, moșneag, unchiaș. Sînt grei bătrînii de pornit, Dar de-i pornești sînt grei de-oprit (COȘB.). ◊ Sfatul bătrînilor = (ist.) consiliu format din bărbații mai în vîrstă dintr-o comunitate, care avea rolul de a reglementa viața comunității. (înv.) Bătrînii satului = reprezentanții comunali, aleși dintre oamenii în vîrstă. ◊ Loc.adj., adv. Din bătrîni = din vremuri îndepărtate, din moși-strămoși. 2 (la pl. m.) Strămoși, cei care au trăit în timpuri îndepărtate. Cuvinte din bătrîni. 3 (fam.; m. sg.) Tată; (f. sg.) mamă; (m. pl.) părinți. În vacanță bătrînii mi-au dat mai mulți bani. 4 (în limbajul studenților; în opoz. cu „boboc”) Student din anii mari. • pl. -i, -e. /lat. betranus, -a, -um = veteranus.

bătrîniș s.m. (bot.) Plantă erbacee ornamentală, din familia compozitelor, cu frunzele lanceolate, cu florile albe-gălbui, care este originară din America (Erigeron canadensis). • pl. -i. /bătrîn + -iș.

BĂTRÎN I. adj. 1 Care trăește de mulți ani, care e înaintat în vîrstă: ~ se chiamă de la 50 de ani pînă la 80 de ani (PRV.-MB.); ~ ca lumea, gîrbov, sub vîntul relei soarte (ALECS.); tot astfel, despre animale și plante: calul ~ nu se mai învață în buestru (👉 CAL); găina ~ă face zeama bună (👉 GĂINĂ); acest copaciu... gros și ~ de cînd urzise Dumnezeu pămîntul (ISP.); mai ~, mai în vîrstă, mai mare de ani: e cu cinci ani mai ~ decît mine ¶ 2 Vechiu, care e făcut de multă vreme: țuică ~ă; împăratul pusese la masă... niște vin mai ~ decît dînsul (ISP.) ¶ 3 Care a trăit odinioară, în vremile de demult: ~ii Romani ¶ 4 De demult, străvechiu, din vremurile de demult: unde le era lăcașul lor din zile ~e (N.-COST.) II. sm. 1 Om de o vîrstă înaintată, moșneag: un ~ cu barba albă; a auzi, a afla din ~i, a afla din spusa oamenilor bătrîni; de aci, din ~i, din vremile de demult: așa era din ~i, toată țara își avea împăratul (RET.) ¶ 2 ‡Trup de moșie rămasă de la moși strămoși. III. BĂTRÎNĂ (pl. -ne) sf. Femeie de o vîrstă înaintată [lat. vulg. *betranus < veteranus].

BĂTRÎNEL, -NICĂ ‼ -NEA (pl. -nele) adj. și sm. f. dim. BĂTRÎN: bătrînelul se plimba... de colo pînă colo pe dinaintea Universității (CAR.); cît era de cuminte bătrînica... a biruit-o plînsul (CAR.).

BĂTRÎNIME sf. col. BĂTRÎN. Toți bătrînii, oamenii bătrîni.

❍BĂTRÎNUȚ adj. dim. BĂTRÎN. Bătrînel.

BĂTRÎN¹, -Ă, bătrîni, -e, adj. 1. (În opoziție cu tînăr) Înaintat în vîrstă, care trăiește sau există de mulți ani. În casă, cei mai bătrîni cinstesc, dorindu-și noroc. BUJOR, S. 100. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Așa ne amăgea mama, cu o pupăză care își făcea cuib de mulți ani într-un tei foarte bătrîn. CREANGĂ, A. 52. ◊ (Transilv.) June bătrîn = tînăr căruia i-a trecut vremea însurătorii, flăcău tomnatic. Trandafir crescut în fîn. Rău îmi stă june bătrîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 459. Fată bătrînă = fată care a îmbătrînit nemăritată. Nu ședea fată bătrînă, Că și dracu s-a-nsurat Și tu nu te-ai măritat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 449. ◊ (Ca atribut dat unr personalități istorice) Pliniu cel bătrîn. Mircea cel bătrîn. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care a ajuns în stadiul bătrîneții, care și-a pierdut frăgezimea. Înalt, cu spatele lat și adus, cu fața încrețită și bătrînă. SAHIA, N. 65. O adîncă întristare era scrisă pe fața lui bătrînă. EMINESCU, N. 55. 2. (În opoziție cu de acum, actual, modern, proaspăt) De demult, din vremuri vechi, din moși-strămoși, vechi. Pe străzile-aceslui bătrîn București Ies primii boboci de lumină. DEȘLIU, M. 69. Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît Cu-a lui negură bătrînă. TOPÎRCEANU, S. A. 25. Noi toți sîntem așa de tineri, Că am putea să-ți fim nepoți... Dar cînd ne zici bătrînă doină, Ești cel mai tînăr dintre toți! IOSIF, PATR. 24. [împăratul] nu zîmbea nici la cîntecul nevinovat al copilului... nici la poveștile bătrîne și glumețe ale ostașilor. EMINESCU, N. 3. ♦ (Despre băuturi) Vechi. Țuica a fost bătrînă, vinul de soi, se mai afla și o sticlă de vișinată. PETRESCU, A. 292.

BĂTRÎN, -Ă, bătrîni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1 Înaintat în vîrstă, care trăiește de mulți ani. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrînețea. 2. De demult, vechi. Bătrînul București. II. S. m. și f. 1. Persoană în vîrstă înaintată; (la m.) moș, moșneag; (la f.) babă. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrîni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la sg. m.) Tată; (la sg. f.) mamă; (la pl. m.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).

bătrîn, -ă adj. (lat. veteranus, pop. vetranus și betranus, vechĭ, bătrîn, d. vetus, véteris, vechĭ. V. vechĭ, veteran). Care trăiește de mult timp: om, cal, copac bătrîn. Cal bătrîn (iron.), om bătrîn: acuma-s cal bătrîn! Porc bătrîn (Iron.), bătrîn nerușinat. Pește bătrîn (Suc.), pește sărat. Subst. Persoană bătrînă. Pămînt moștenit din bătrînĭ (Mold.). Din bătrînĭ, pe cît se ține minte, din tradițiune. V. moș, babă, getbeget.

bătrân (desp. bă-trân) adj. m., s. m., pl. bătrâni; adj. f., s. f. bătrână, pl. bătrâne

bătrân (bă-trân) adj. m., s. m., pl. bătrâni; adj. f., s. f. bătrână, pl. bătrâne

bătrân adj. m., s. m. (sil. -trân), pl. bătrâni; f. sg. bătrână, pl. bătrâne

Mircea cel Bătrân.

BĂTRÂN s., adj. 1. s. moș, moșneag, (pop.) unchiaș, (reg. și peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. și Maram.) vâj. (Un ~ cu plete albe.) 2. adj. trecut, vârstnic, (înv. și reg.) vechi. (Un om ~.) 3. adj. străvechi, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)

Bătrân ≠ june, tânăr, nou

MAMĂ BĂTRÂNĂ s. v. bunică, mamă-mare.

MICHIDUȚĂ CEL BĂTRÂN s. v. lucifer, satana, scaraoțchi, tartor.

BĂTRÎN s., adj. 1. s. moș, moșneag, (pop.) unchiaș, (reg. și peior.) ghiuj, (reg.) bît, (Transilv. și Maram.) vîj. (Un ~ cu plete albe.) 2. adj. vîrstnic, (înv. și reg.) vechi. (Un om ~.) 3. adj. străvechi, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)

mamă bătrînă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.

michiduță cel bătrîn s. v. LUCIFER. SATANA. SCARAOȚCHI. TARTOR.

tată bătrîn s. v. UNCHI.

bătrîn (bătrînă), adj. – 1. Înaintat în vîrstă. – 2. Vechi, de demult. – 3. (S.) Om în vîrstă. – 4. (S. m. pl.) Strămoși. – 5. (Înv.) Proprietate, teren moștenit de la un strămoș comun. – 6. În Munt. și Mold., bunic. – 7. (Fam.) Tată, tătic. – 8. (Arg.) Bilet de o mie de lei. – Mr. bitărnu, megl. bitǫra, istr. betăr. Lat. vĕtĕrānus (Densusianu, Hlr., 195; Pușcariu 195; REW 9287; Candrea-Dens. 151; DAR); cf., cu același sens ca in rom., vegl. vetrun, friul. vedran, v. triest. vedrano, v. ven. vetrano. În plus, acest sens este propriu lat. și anterior folosirii militare. Forma sincopată vetranus este atestată în lat. Der. bătrîior, adj. (bătrînel); bătrînesc, adj. (propriu bătrînilor; tradițional); bătrînește, adv. (ca bătrînii); bătrînet, s. n. (mulțime de bătrîni); bătrînețe, s. f. (vîrstă înaintată); bătrînicios, adj. (cu aspect de bătrîn); bătrînie, s. f. (înv., tradiție); bătrînime, s. f. (mulțime de bătrîni); bătrîniș, s. n. (plantă erbacee, Erigon Canadensis); bătrîni, vb. rar (a îmbătrîni); îmbătrîni, vb. (a deveni bătrîn).

bătrân, -ă, bătrâni, -e, adj., s.m. (înv.) Vechi: „Unu s-o urcat pă claie și-o giucat acolo și unu-o giucat la fereastră, la casa ceie bătrână” (Bilțiu, 2007: 289); „Frumușaua; așe s-o numit satu bătrân” (Idem). – Moștenit din lat. betranus (= veteranus) (MDA).

ARNOBIUS cel Bătrîn (a doua jumătate a sec. 3-începutul sec. 4), scriitor latin creștin din Africa, autor al lucrării „Împotriva păgînilor”, în care combate miturile păgîne, opunîndu-le etica creștină.

BASARAB CEL BĂTRÎN (LAIOTĂ), domn al Țării Românești (1473-1474, 1475-1476 și 1476-1477). A obținut domnia cu sprijinul lui Ștefan cel Mare, pe care l-a trădat, participînd alături de turci la campania acestora în Moldova (1476).

CATO CEL BĂTRÂN (Marcus Porcius Cato Maior) (234-149 î. Hr.), om politic și scriitor roman. Consul (195 î. Hr.) și cenzor (184 î. Hr.), de o severitate rămasă proverbială. A cerut cu insistență distrugerea Cartagenei, vechea rivală a Romei. Autor al primei opere istorice scrise în limba latină („Origines”) și al unui tratat de agricultură.

DIONYSIOS CEL BĂTRÂN, tiran al Siracuzei (405-367 î. Hr.). A reorganizat orașul și a purtat trei războaie împotriva cartaginezilor, purtând ofensiva punică în E Siciliei.

MIRCEA CEL BĂTRÂN, comandant de oști și domn al Țării Românești (1386-1418). În 1388 M. cel B. a ocupat fosta stăpânire de sorginte bizantină a lui Dobrotici, precum și Silistra, organizând apărarea acestora și a liniei Dunării în fața marii ofensive a lui Murad I, condusă de vizirul Ali Çandarli. A rezistat la primul akîn (atac cu trupe de jefuitori) asupra Țării Românești organizat de Hoça Firuz bei între 1389 și 1391, și a contraatacat în 1393, distrugând baza achingiilor de la Karinova (Bulgaria), cea mai adâncă ofensivă românească în teritoriul stăpânit de otomani. A purtat nenumărate lupte cu sultanul Baiazid I, victoria sa de la Rovine, sau de pe apa Argeșului, datată din 1394 sau 1395, ca și participarea sa la cruciada de la Nicopole (1396) fiind doar momente de vârf ale unui efort militar cu totul deosebit. Stăpânind o Țară Românească cu cel mai întins teritoriu medieval, cuprinzând și Făgărașul, banatul de Severin (unde a creat dregătoria românească a banilor), Țara Carvunei, Silistra, Podunavia (numele bizantin al viitoarei Dobrogi), și „părțile tătărești” de la N Dunării (în principal Bugeacul), până la „Marea cea Mare”, M. cel B. a purtat cel mai cuprinzător titlu domnesc cunoscut, s-a îngrijit de organizarea armatei (neadmițând nici o scutire de la „oastea cea mare”) și este singurul domn român care nu a fost vasal nimănui. Cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, ale cărui pretenții de dominație nu le-a tolerat și care a adăpostit pe rivalul său Vlad I (1396), a încheiat un singur tratat de alianță antiotomană în 1395, preferând legăturile diplomatice cu regele Poloniei Vladislav Jagełło (1391, 1403, 1411), îndreptate în principal împotriva lui Sigismund. Susținut în relațiile cu Polonia de domnul Moldovei Petru al Mușatei, ulterior, la rândul său, sprijinind pe Alexandru cel Bun, M. cel B. a fost o prezență importantă în relațiile internaționale ale vremii, delegația sa participând la conciliul general al lumii creștine de la Konstanz (în 1414-1418), la congresele de familie ale regilor Jagełłoni etc. M. cel B. s-a implicat în luptele dintre fiii rivali ai lui Baiazid I, în alianță cu cu beiul de Kastamonu (în N Anatoliei), impunând în Rumelia stăpânirea protejatului său Musa Celebi (1411-1413), apoi candidatura lui Mustafa Celebi (1416), care venea de la curtea sa, sprijinind mișcarea scribului Bedr-ed-din Mahmud împotriva sultanului Mehmed I, în final respingând la Dunăre expediția acestuia din 1417 împotriva Țării Românești. A acordat atenție sistemului intern de cetăți (Severin, Heraclea-Enisala ș.a.), înălțând puternica cetate insulară de la Giurgiu, care i-a devenit o a doua reședință, cu scopul apărării liniei Dunării și a drumului comercial care trecea pe aici și în legătură cu care acordă primul privilegiu comercial negustorilor din Liov, în realitate din întreaga Polonie și Lituanie. Ctitor al mănăstirilor Brădet și Cozia (la aceasta din urmă i se află mormântul). Fără rezistența antiotomană a lui M. cel B. statutul politic al Țărilor Române față de Înalta Poartă ar fi fost altul.

PLINIU CEL BĂTRÂN (Caius Plinius Secundus) (23-79), istoric, filolog și literat roman. Considerat unul dintre cei mai iluștri savanți ai Antichității. A scris un tratat despre oratorie („Cei ce învață”) și o lucrare în opt părți: „Despre incertitudinile limbajului”. Cea mai importantă operă a sa, „Istoria naturală”, concepută ca o enciclopedie, este o adevărată sinteză a cunoștințelor epocii (geografie, zoologie, botanică, mineralogie, farmacologie). A murit în timpul erupției Vezuviului, care a îngropat orașele Pompei și Herculaneum.

Nestor (sau: Bătrîn ca Nestor, sau: E un Nestor) – Acest nume l-a purtat un rege din Pylos (țară străveche de pe țărmul Mării Ionice), personaj din Iliada, descris cu multă simpatie de Homer, care spune că a trăit „trei vieți de om”. Bătrîn, sfătos, înțelept, cu vorba blîndă și ochiul clarvăzător, Nestor a devenit termenul cu care cinstim o venerabilă figură, spre a semnala că ea continuă să fie printre confrați un fel de înțelept consultat și ascultat cu respect. Despre scriitorul Bernard Shaw, care a trăit peste 90 de ani, s-a spus că e „Nestorul literaturii engleze”. Același titlu de Nestor al scrisului l-a purtat în Franța literatul Fontenelle, care atinsese vîrsta de 100 ani (1657-1757). LIT.

BĂTRÂN acritură, baccea, bașcău, băbălău, băbăluc, bășinos, blendărău, boșorog, floacă, fosilă, hoșcotină, junghi, molie, puriu.

a fi hoașcă bătrână expr. a avea experiență de viață; a avea multă rutină.

a rămâne fată bătrână expr. (d. fete) a nu se căsători până la o vârstă înaintată.

bou bătrân expr. (deț) deținut influent.

curvă bătrână expr. hoț cu vechime.

găina bătrână face supa / ciorba / zeama / bună prov. (er.) femeia matură experimentată reprezintă pentru bărbați partenerul de sex ideal.

hârcă bătrână expr. (peior.) femeie bătrână, urâtă și rea.

PROSTITUATĂ BĂTRÂNĂ balercă, gioarsă, gloabă, pantahuză.