BĂTRÂNEȚE, bătrâneți, s. f. 1. Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om. 2. (Rar) Bătrânime. – Bătrân + suf. -ețe.

bătrânețe sf [At: VARLAAM, C. 21/2 / V: (înv) ~neață~, ~eță / Pl: ~ți / E: bătrân + -ețe] 1 Vârstă înaintată a unui om. 2 Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice. 3 (Rar; îs) Din ~ Din moși-strămoși. 4 (Rar) Bătrânime (3). 5 (Rar) Bătrânime (4).

BĂTRÂNEȚE s. f. 1.Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om. 2. (Rar) Bătrânime. – Bătrân + suf. -ețe.

BĂTRÂNEȚE ~i f. 1) Ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute. 2) Stare de om bătrân. [G.-D. bătrâneții] /bătrân + suf. ~ețe

bătrânețe pl. 1. ultima vârstă a vieții, cam dela 60 ani; 2. oamenii bătrâni: respectați bătrânețile.

bătrâneață sf vz bătrânețe

bătrâneță sf vz bătrânețe

bătrînețe s.f. 1 Stadiu în evoluția organismelor care apare după maturitate și care se caracterizează prin scăderea treptata a funcțiilor fiziologice; vîrstă înaintată a unui om sau animal. ◊ Bătrînețe grele v. greu. ◊ Expr. (A ajunge sau a trăi etc.) pînă la adînci bătrînețe v. adînc. A veni în vîrstă (sau la vreme) de (adînci) bătrînețe v. veni. 2 Bătrînime. • /bătrîn + -ețe.

†BĂTRÎNEAȚĂ = BĂTRÎNEȚE.

BĂTRÎNEȚE sf. 1 Vîrsta cea mai înaintată a omului, cînd puterile încep să slăbească și părul să cărunțească: vîrstele sînt aceste: pruncia, copilăria, catarigia, voinicia, bărbăția, căruntețele și bătrînețele (CANT.); a ajunge la ~; la adînci ~, la o vîrstă foarte înaintată; toiagul ~lor 👉 TOIAG; proverb: adună la tinerețe, ca să ai la ~, – învață la tinerețe, ca să știi la ~ ¶ 2 Despre animale: Murgule, voinicule, Mai poți tu la ~, Cum puteai la tinerețe? (SEV.) ¶ 3 ‼ Bătrînime, oamenii bătrîni: se adună tot sfatul: ~le cu sfatul, flăcăimea cu voioșia (DLVR.) [bătrîn].

SI JEUNESSE SAVAIT, SI VIEILLESSE POUVAIT (fr.) = Dacă tinerii ar ști și bătrînii ar putea.

BĂTRÎNEȚE, bătrîneți, s. f. (Și în forma bătrîneță, pl. bătrînețe; la pl. cu înțeles de sg.) 1. (În opoziție cu tinerețe) Perioadă de timp din viața omului, după maturitate; vîrstă înaintată a unui om. Cetățenii Republicii Populare Romîne au dreptul la asigurare materială la bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă. CONST. R.P.R. 37. Și-aveați și voi în curte-acum Un stîlp la bătrînețe. GOGA P. 32. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. Cu toate bătrînețele lui, iubea viața. BĂLCESCU, O. I 103. 2. (Rar; cu sens colectiv, în opoziție cu tineret, tinerime) Oameni bătrîni. Se adună tot satul: bătrînețele cu sfatul, flăcăimea cu voioșia și muieretul cu zarva. DELAVRANCEA, la TDRG. – Variantă: bătrîneță (SEVASTOS, C. 294, TEODORESCU, P. P. 371) s... f.

BĂTRÎNEȚE, bătrîneți, s. f. 1. Perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate; vîrstă înaintată a unui om. 2. (Rar) Bătrînime. [Var.: bătrîneță s. f.] – Din bătrîn + suf. -ețe.

bătrînéță (est) și -éțe (vest) f., pl. ĭ. Ultima etate. Oameniĭ bătrînĭ: respectați bătrîneța (saŭ) ețile! Pl. e în loc. pînă la adînci bătrînețe, pînă la o etate înaintată.

bătrânețe (desp. bă-trâ-) s. f., art. bătrânețea, g.-d. art. bătrâneții; pl. bătrâneți

bătrânețe (bă-trâ-) s. f., art. bătrânețea, g.-d. art. bătrâneții; pl. bătrâneți, art. bătrânețile

bătrânețe s. f. (sil. -trâ-), art. bătrânețea, g.-d. art. bătrâneții; pl. bătrâneți, art. bătrânețile

bătrânețe sg. și pl. (bătrânețele mele sau bătrânețea mea).

bătrînețe, pl. bătrîneți

BĂTRÂNEȚE s. v. bătrânet, bătrânime, vechime.

BĂTRÂNEȚE s. (livr.) senectute, (înv.) mătorie, (fig.) căruntețe. (Vârsta ~ții.)

Bătrânețe ≠ junețe, tinerețe

bătrînețe s. v. BĂTRÎNET. BĂTRÎNIME. VECHIME.

BĂTRÎNEȚE s. (livr). senectute, (înv.) mătorie, (fig.) căruntețe. (Vîrsta ~.)

BĂTRÎNEȚE. Subst. Bătrînețe, vetustate (livr.), căruntețe, cărunție (rar), cărunțeală, senectute (livr.), amurgul vieții (fig.). Îmbătrînire, încărunțire; senilitate, decrepitudine, ramolire, ramoleală, ramolisment, ramoliție (rar). Bătrîn, moș, moșneag, unchiaș (pop.), bătrînel (dim.), moșneguț (dim.), moșnegel, moșuc (reg.), moșuleț (dim.), moșulică (fam.), uncheșel (dim.), matuf (înv. și fam.), babalîc (fam. și depr.), vîj (reg.), ghiuj (reg., fam. și peior.), baccea (depr.), moșic (fam.), hodorog, ramolit, rablă (fam., depr.), hîrb (fig., pop.); bunic, bun (înv. și pop.), bunel (fam.), tată-bun, tată-mare, tata-moșu, tataie (reg.). Veteran, pensionar, decan de vîrstă, sexagenar, septuagenar, octogenar, nonagenar; babacă, patriarh, strămoș, străbun. Bătrînă, bătrînică (dim.), babă, băbuță (dim.), babușcă, moșică, băbătie (reg.), babetă (fam.), baborniță, hodoroagă; bunică, bună (înv. și pop.), bunicuță (dim.), buniță, mamă bună (pop.), mamă mare, mamă bătrînă (pop.). Bătrînime, bătrînet (rar), bătrînețe (rar), moșnegărie. Geriatrie; gerontologie. Adj. Bătrîn, bătrînel (dim.), bătrîior, vîrstnic, (înaintat) în vîrstă, în etate, senior, îmbătrînit, trecut, stafidit (fig.), vechi în zile, longeviv, cărunt, încărunțit, cărunțit (înv.), cu părul cărunt (alb), albit (nins) de ani. Decrepit, senil, ramolit, sclerozat (fig.), rablagit (fam.). Bătrînesc, bătrînicios, moșnegesc; băbesc. Matusalemic (livr.). Vb. A fi bătrîn, a avea ani de patriarh, a-l ajunge (pe cineva) zilele. A îmbătrîni, a-și trăi traiul (a-și mînca mălaiul), a încărunți, a cărunți (înv.), a albi, a se trece, a se veșteji (fig.), a se ofili (fig-), a se zbîrci, a se scofîlci, a se stafidi (fig.), a se șubrezi, a se hodorogi (fig.), a se bacceli, a se ramoli, a se seniliza, a da în mintea copiilor. Adv. Bătrînește, moșnegește; băbește; ca moșnegii (ca babele, ca bătrînii); la bătrînețe. V. rudenie, timp, trecut.

PAUPERTAS ET SENECTUS GRAVISSIMA IN REBUS HUMANIS MALA SUNT (lat.) sărăcia și bătrânețea sunt cele mai mari necazuri în viața omului – Apuleius, „Metamorphoses”, 2, 80.

TEMERITAS EST FLORENTIS AETATIS, PRUDENTIA SENESCENTIS (lat.) cutezanța este atributul tinereții, iar prudența al bătrâneții – Cicero, „De senectute”, 6, 20.

Senectus ipsa est morbus (lat. „Bătrînețea însăși e o boală”) – Terențiu, Formio (act. IV, sc. 1). Personajul Demipho îl întreabă pe Chremes, fratele lui mai în vîrstă, de ce a întîrziat, la care ultimul răspunde că a fost reținut de boală. Ce fel de boală? – Cum, ce fel? Și bătrînețea e o boală! Se adresează celor care, aidoma eroului lui Terențiu, consideră că bătrînețea nu e o stare firească a omului în amurgul vieții, ci e o maladie fără leac. LIT.

Si jeunesse savait, si vieillesse pouvait! (fr. „Dacă tinerețea ar ști, dacă bătrînețea ar putea!”) – proverb inspirat din dialogul Despre bătrînețe (De senectute) al lui Cicero. El imaginează o convorbire a cenzorului Cato, în vîrstă de 88 ani, cu Scipio Africanul și cu prietenul său Lelius. Rînd pe rînd, Cato respinge criticile ce se aduc bătrînilor, susținînd că experiența, înțelepciunea și seninătatea lor sînt cel puțin egale cu vigoarea și elanul tinereții. Ceea ce afirmă și zicalele noastre: „Dă-mi Doamne, puterea tînărului și mintea bătrînului!” – „Cel tînăr cu puterea și cel bătrîn cu povața” (I. Zanne, Proverbele Românilor, pag. 554). LIT.

bătrânețe, coaie crețe, prov. (vulg.) parafrază a proverbului „bătrânețe, haine grele”, referitoare la tribulațiile senectuții.