CANARA, canarale, s. f. 1. (Rar) Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile). – Din bg. kanara.

canara sf [At: ARHIVA R. I, 73/16 / V: (reg) cănăra, ~rea / Pl: ~le / E: bg канара] 1 Stâncă (în mare). 2 (Reg) Pășune grasă (unde pasc oile bătrâne). 3 (Reg; pre) Îngrășatul oilor, toamna, pentru tăiat. 4 Grup de indivizi.

CANARA, canarale, s. f. 1. Stâncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile bătrâne). – Din bg. kanara.

CANARA, canarale, s. f. 1. Stîncă (în mare). 2. (Reg.) Pășune grasă (unde pasc oile bătrîne). – Bg. kanara.

canarà f. 1. stană: sub o canara de piatră unde un câine mare latră POP.; 2. stâncă de mare (în Dobrogea); 3. Mold. pășune de îngrășat vitele pentru zalhana. [Turc. KANARÁ].

canará f. (turc. kanará, tăĭetoare, salhana, d. ar. kynare; bg. kanará, stîncă). Dobr. Vale stîncoasă și abruptă. Munt. vest. ceată, cîrd: canara de oamenĭ, de vite.

canarea sf vz canara

cănăra sm vz canara

canara (înv., reg.) s. f., art. canaraua, g.-d. art. canaralei; pl. canarale

canara (rar) s. f., art. canaraua, g.-d. art. canaralei; pl. canarale, art. canaralele

canara s. f., art. canaraua, g.-d. art. canaralei; pl. canarale

CANARA s. v. bandă, buluc, ceată, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stâncă, stol.

canara s. v. BANDĂ. BULUC. CEATĂ. CÎRD. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. STÎNCĂ. STOL.

canara (canarale), s. f. – Stîncă (în mare). Var. canară. Tc. kanara „abator” (Șeineanu, II, 84); cf. bg. kanará „stîncă”. Probabil de aici vb. canarisi (a se apleca, a se înclina), termen de marinărie.