CANAVAȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața.

canavață sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 249/12 / V: (înv) ~vaț sn, ~văț sn, ~veț sn, ~veță, ~viță, ~nevaț sn, ~nevață, cănăvăț sn, cânăvăț sn, chenefaș / Pl: ~țe, ~vețe / E: ngr ϰανναβάτσον, bg канавака] Pânză groasă (de cânepă).

CANAVAȚĂ s. f. (Înv.) Pânză groasă (de cânepă). [Var.: cănăvăț s. n.] – Din ngr. kannavátso, bg. kanavața.

canavaț sn vz canavață

canavăț sn vz canavață

canaveț sn vz canavață

canaveță sf vz canavață

canaviță sf vz canavață

canva sf vz canavață

cănăvăț sn vz canavață

cănevas sn vz canavață

cânăvăț sn vz canavăț

cheneafaș sn vz canavață

CĂNĂVĂȚ, cănăvețe, s. n. (Învechit) Un fel de pînză rară, de obicei de mătase, din care se făceau în trecut anterie. Binișuri de buhur, de cănăvăț și de sevai. ODOBESCU, S. I 134. – Variantă: canavață (CREANGĂ, P. 148) s. f.

CĂNĂVĂȚ, cănăvețe, s. n. (Înv.) Un fel de pînză rară (de mătase), din care se făceau anterie. [Var.:canavață s. f.] – Ngr. kannavatson.

canavăț (canavață) n. și f. materie vărgată de lână: un colan de canavăț roșu FIL. antereu de canavață CR. [Gr. mod. KANNÁVATSON (din it. canavaccio)].

canavăț n., pl. urĭ, și canavață f., pl. e (ngr. kannavátson. V. canava). Vechĭ Un fel de pînză groasă colorată din care se făceaŭ anterie, colane ș. a.

canvá f. (rus. kanvă, d. fr. canevas. V. canava). Est. Canava. Șoșon bătrînesc cu talpa de pîslă, și în colo de pînză groasă.

!canavață (pânză groasă) (înv.) s. f.

canavață/canavăț s. f. / s. n. (pânză groasă) (înv.)

canavață s. f. /canavăț s. n. (pânză groasă)