carapace sf [At: G. M. ZAMFIRESCU, Sf. M. N. I, 49 / Pl: ~ / E: fr carapace] Înveliș osos, cornos sau calcaros care protejează corpul unor animale.

CARAPACE, carapace, s. f. Înveliș dur (osos sau calcaros) care protejează corpul unor animale (cum e racul, broasca țestoasă, tatuul etc.)

CARAPACE, carapace, s. f. Înveliș osos sau calcaros care protejează corpul unor animale. – După fr. carapace.

CARAPACE s.f. Înveliș tare care acoperă corpul broaștelor țestoase, al racilor etc. [< fr. carapace, cf. sp. carapacho].

CARAPACE s. f. 1. înveliș tare care acoperă corpul broaștelor țestoase, al racilor etc. 2. (fig.) înveliș protector. (< fr., it. carapace)

CARAPACE ~ f. Înveliș tare (chitinos, calcaros, osos) care protejează corpul unor animale (raci, broaște-țestoase etc.). [G.-D. carapacei] /<fr. carapace

carapace m. țeastă osoasă ce acopere corpul broaștelor țestoase.

*carapáce f., pl. ăcĭ (fr. carapace, f., d. sp. carapacho). Țest de broască țestoasă.

carapace s. f., art. carapacea, g.-d. art. carapacei; pl. carapace

carapace s. f., g.-d. art. carapacei; pl. carapace

carapace s. f., g.-d. art. carapacei; pl. carapace

CARAPACE s. (ANAT.) țest, (rar) capac, scafă, (reg.) troacă, (înv.) țeastă. (~ de broască țestoasă.)

CARAPACE s. (rar) capac, scafă, (pop.) țest, (reg.) troacă, (înv.) țeastă. (~ de broască țestoasă.)

carapace, carapace s. f. (intl.) corp, trup.