CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

caz sn [At: COD. ȚIV. A., 4/15 / Pl: ~uri / E: lat casus] 1-2 Tot ce (se întâmplă sau) se poate întâmpla Si: accident, eveniment, întâmplare. 3 (Med) Fel în care se prezintă o boală la un pacient. 4 (Med; pex) Apariție a unei boli. 5 Împrejurare. 6 Situație. 7 Condiție. 8 (Îe) A pune (sau a admite) ~ul că... A presupune că... 9 (Îlav) În ~ul acesta, în acest ~ (sau într-un asemenea ~) În asemenea împrejurări, atunci... 10 (Îlav) În (Trs la) tot ~ul sau în orice ~ Oricum, e sigur că... 11 (Îlpp) În ~ de Dacă s-ar întâmpla. 12 (Îlpp) Afară (rar fără) de ~ul Cu excepția cazului când... 13 (Îlc) În (la) ~ul când (sau că) Dacă s-ar întâmpla să... 14 Prilej. 15 Chestiune. 16 (Îc) A face (mare) ~ de ceva A considera ceva ca un fapt sau ca un lucru important. 17 (Îe) A face (mare) ~ de cineva A prețui mult pe cineva, scoțându-i la iveală calitățile, meritele. 18 (Grm) Funcție (arătată mai ales prin desinențe diferite) a substantivului, pronumelui, numeralului, ca subiect, complement direct, indirect sau circumstanțial.

CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. Sînt însă cazuri fatale, cînd un om ce are cel mai mic simtiment de onor nu poate face altfel. NEGRUZZI, S. I 212. Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate proceda așa cum ar vrea, din cauza unor împrejurări mai puternice decît voința sa. Caz de conștiință = împrejurare în care sentimentul datoriei îl obligă pe cineva să procedeze altfel decît cum ar vrea. ◊ Loc. adv. În cazul acesta sau în acest caz sau în (ori într-un) asemenea caz = în asemenea împrejurări, astfel stînd lucrurile, astfel prezentîndu-se situația. În tot cazul sau în orice caz = în orice împrejurare, orice s-ar întîmpla, chiar dacă ar fi așa. În caz contrar = dacă împrejurările vor fi altele, dacă se va întîmpla altfel. De la caz la caz = după împrejurări. ◊ Loc. conj. În caz de... = în situația în care..., dacă s-ar ivi ceva neprevăzut. Afară de cazul = afară numai dacă... În cazul cînd... sau în caz că... = cînd s-ar întîmpla să..., dacă. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune, a admite că... A face caz de ceva = a considera (prin exagerare) ceva ca un lucru foarte important, a acorda prea mare importanță; a comenta prea mult. A face caz de cineva = a scoate în evidență (în mod exagerat) calitățile, meritele cuiva, a prețui mult pe cineva. 2. Întîmplare (mai ales neprevăzută), eveniment, accident. Un caz grav. ▭ La un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre. TOPÎRCEANU, B. 96. 3. (Urmat de diverse determinări) Îmbolnăvire, boală (care produce îngrijorare, care necesită îngrijiri medicale). Cazuri suspecte. Cazuri de pojar. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. Subiectul stă în cazul nominativ.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. În acest caz. În tot cazul. ◊ Caz de forță majoră = situație în care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor împrejurări mai puternice decît voința sa. Caz de conștiință = împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întîmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

CAZ s.n. I. 1. Împrejurare, situație, circumstanță. ◊ Caz de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decît îi dictează conștiința. ◊ A face caz de ceva = a considera (exagerînd) ceva foarte important; a comenta prea mult; a face caz de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva, a prețui exagerat de mult pe cineva. 2. Întîmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (Cu determinări) Îmbolnăvire, boală care necesită îngrijiri speciale etc. II. Fiecare dintre formele prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. [< lat. casus, cf. fr. cas, it. caso].

CAZ s. n. I. 1. împrejurare, situație, circumstanță. ♦ ~ de conștiință = împrejurare în care cineva este silit să procedeze altfel decât îi dictează conștiința. ♦ a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitățile, meritele cuiva. 2. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevăzute). 3. (med.) individ care reprezintă o situație exemplară. II. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcții sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. (< lat. casus, fr. cas)

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concretă; situație. ◊ ~ de conștiință situație în care cineva șovăie între sentimentul datoriei și un interes propriu. A admite ~ul că... a presupune că... 2) Lucru petrecut în mod incidental; situație neașteptată; întâmplare; accident. ◊ ~ de forță majoră situație în care cineva este nevoit să acționeze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multă importanță unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinări introduse prin prepoziția de) Fenomen imprevizibil în evoluția unei boli; accident; îmbolnăvire; boală. 4) Acțiune definită prin lege penală. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

CAZ² ~uri n. gram. 1) Categorie gramaticală a numelui care exprimă raporturile logice dintre nume și părți ale propoziției, indicând funcțiile sintactice ale acestuia. 2) Formă concretă a numelui care corespunde unei funcții sintactice determinate în propoziție. /<lat. casus, fr. cas

caz n. 1. ceea ce se întâmplă (în bine sau în rău): caz neprevăzut; în tot cazul, orice ar fi; a face caz de, a avea o părere favorabilă, a ținea seamă de;, caz de conștiință, chestiune despre ceea ce permite sau interzice Biserica în unele cazuri; 2. Gram. dezinențele vorbelor declinabile, în limbile flexibile.

*1) caz n., pl. urĭ (lat. casus, d. cadere, a cădea, a se întîmpla. V. incident). Întîmplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citează multe cazurĭ de vindecare pin sugestiune. Împrejurare: ce să fac în asemenea caz? Teol. Caz de conștiință, împrejurare grea în care religiunea permite saŭ oprește acțiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluĭașĭ număr la un cuv. declinabil: cele șase cazurĭ ale limbiĭ latine. A face caz de, a da atențiune, a te alarma. În acest caz, atuncĭ, în aceste condițiunĭ. În orĭ-ce caz, în tot cazu, orĭ-ce s’ar întîmpla, orĭ-cum ar fi. – La caz că, barb. îld. „în cazu cînd, dacă”.

CASUS BELLI (lat.) = E caz de războiu. Asasinatul din Serajevo a fost socotit drept casus belli.

CASUS BELLI s. n. inv. 1. orice acțiune politică sau militară care poate duce la declanșarea unui război. 2. pretext prin care se justifică un conflict. (< lat. casus belli, caz de război)

caz-limită s. n. 1973 Caz ieșit din comun v. elev-problemă (din caz + limită; cf. fr. cas-limite)

caz s. n., pl. cazuri

caz s. n., pl. cazuri

caz s. n., pl. cazuri

caz.

+cazul (în ~) loc. prep. (în cazul lui/său)

CAZ s. 1. v. situație. 2. v. întâmplare. 3. v. îmbolnăvire. 4. (GRAM.) (înv.) cădere. (E la ~ul acuzativ.)

CAZ s. 1. circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În acest ~...) 2. fapt, întîmplare. (~ din Vaslui.) 3. (MED.) îmbolnăvire. (Două noi ~ de scarlatină.) 4. (GRAM.) (înv.) cădere. (E la ~ acuzativ.)

caz (cazuri), s. n. – Împrejurare, circumstanță, situație. It. caso. – Der. (din fr.) cazual, adj.; cazualitate, s. f.; cazuist, s. m.; cazuistic, adj.

CAZ s. n. (< lat. casus, cf. fr. cas, it. caso): categorie gramaticală de relație prin care se exprimă raporturile sintactice dintre cuvinte în urma modificărilor formale ale acestora. Este caracteristic substantivului; îl întâlnim însă, ca o consecință a acordului, și la articol, adjectiv, numeral și participiul verbelor, iar ca o consecință a substituirii și la pronume. În limba română există cinci cazuri, toate moștenite din latină: nominativul (N.) – cazul subiectului; genitivul (G.) – cazul atributului; dativul (D.) – cazul complementului indirect; acuzativul (Ac.) – cazul complementului direct; vocativul (V.) – cazul adresării directe (v. fiecare caz în parte). ◊ ~ adnominal: nume dat G., deoarece depinde de un nume (substantiv), ca în sintagma latină memoria rerum sau românească memoria lucrurilor. ◊ ~ prepozițional: c. construit cu o prepoziție ce-i este specifică, ca de exemplu genitivul, dativul și acuzativul în limba română. ◊ ~ instrumental: c. complementului circumstanțial instrumental (în limba rusă). ◊ ~ ablativ: c. complementului circumstanțial (în latină). ◊ ~ locativ: c. al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului.

CASUS BELLI (lat.) caz de război – Fapt care poate constitui un motiv de război între două state. În sens ironic, motiv de conflict între două persoane.

CASUS FOEDERIS (lat.) caz de alianță – Clauză prevăzută în tratatele de alianță prin care un stat este obligat să intre în război alături de aliatul său, atunci când acesta este atacat de o altă putere.