chemare sf [At: PSALT. 13/1 / V: (pop) chie~ / Pl: ~mări / E: chema] 1 Strigare. 2-3 Rostire, strigare a numelui cuiva cu scopul de a-l face atent, de a-l face să vină. 4 Invocare. 5 Invitare. 6 Invitare făcută printr-un semn, un gest, un semnal. 7 Convocare (cu caracter oficial) la o întrunire, o manifestare publică, în fața unei instanțe judecătorești sau a unei autorități de stat. 8 Citație. 9 (În vechea organizare a învățământului superior; îs) ~ la catedră Procedură de a numi pe cineva într-un post de profesor (sau conferențiar) fără a-l pune să dea un examen special. 10 (Îvr) Denumire. 11 (Fig) Vocație. 12 Misiune. 13 Proclamație.

CHEMARE, chemări, s. f. Acțiunea de a chema și rezultatul ei. 1. Exprimare (prin rostirea sau strigarea numelui, printr-o interjecție, prin gesturi, printr-o scrisoare etc.) a dorinței ca cineva să vină aproape sau să se prezinte undeva; invitație. Din adîncuri veni plîngerea singuratică și duioasă a buhnei, ca o chemare omenească. SADOVEANU, O. I 305. Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? EMINESCU, O. I 120. Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea. EMINESCU, O. I 170. ◊ (Determinat prin «la întrecere») Chemările la întrecere sînt un puternic stimulent în muncă. ♦ Proclamație. Chemările de 1 Mai ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romîn. 2. Ordin, dispoziție, convocare, invitație cu caracter oficial (adesea scrisă) de a se prezenta în fața unei autorități, pentru a îndeplini o obligație. V. citație. Chemare sub drapel. Chemare în judecată. ▭ Șiruri de plăieși urcîndu-se la chemarea unui bucium. ALECSANDRI, la TDRG. 3. Fig. înclinație, vocație. În acești oameni am simțit... căldura chemării dăscălești. GALACTION, O. I 11 ♦ Misiune, menire, însărcinare. Ei și-au plinit chemarea lor Și i-am văzut murind ușor. COȘBUC, P. I 151. Învățătorul îmi pare a fi un tînăr de ispravă, care-și pricepe chemarea. VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. Strigăt, țipăt, urlet. Fiara scoase deodată o chemare fîșietoare și dureroasă, un glas de durere fără nume. SADOVEANU, P. S. 42.

CHEMARE, chemări, s. f. Acțiunea de a chema și rezultatul ei. 1. Exprimare orală sau prin scris a dorinței ca cineva să vină aproape sau într-un anumit loc; invitație. ♦ (Concr.) Proclamație. 2. Îndemn de a participa la o acțiune, la un fapt. 3. Ordin, dispoziție (cu caracter oficial) de a se prezenta într-un anumit loc; citație. 4. Fig. Înclinație, vocație. ♦ Misiune, menire. 5. Strigăt, țipăt.

CHEMARE ~ări f. 1) v. A CHEMA. 2) Text oficial care conține un îndemn la o acțiune; proclamație. 3) fig. Atitudine deosebită pentru un domeniu anumit de activitate. /v. a chema

chemare f. 1. lucrarea de a chema și rezultatul ei: din sfera mea venii cu greu, ca să-ți urmez chemarea EM.; 2. conscripțiune, recrutare: întâia chemare; 3. invitare și în special la nuntă (v. chemător); 4. fig. vocațiune, misiune: ’nalta chemare a acestui popor.

chemáre f. Acțiunea de a chema. Semnal din trompetă: asta e chemarea regimentuluĭ nostru. Fig. Dispozițiune naturală, aplicațiune: acest copil are chemare de artist. Rol, misiune: acest popor are chemarea de a se opune barbariiĭ.

chiemare sf vz chemare

chemare s. f., g.-d. art. chemării; pl. chemări

chemare s. f., g.-d. art. chemării; pl. chemări

chemare s. f., g.-d. art. chemării; pl. chemări

CHEMARE s. v. strigăt, țipăt, urlet, zbieret.

CHEMARE s. 1. invitare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. convocare, invitare, invitație. (~ lor la poliție.) 3. v. provocare. 4. v. citare. 5. (MIL.; concr.) ordin, (prin Transilv. și Maram.) poruncă. (A primit ~ și s-a prezentat la unitate.) 6. v. apel. 7. v. proclamație. 8. v. menire. 9. v. aptitudine.

CHEMARE s. 1. invitare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. convocare, invitare, invitație. (~ lor la direcție, la miliție etc.) 3. invitare, provocare. (~ cuiva la luptă.) 4. (JUR.) citare, citație, invitare, invitație. (~ cuiva în fața instanței.) 5. (MIL.; concr.) ordin, (prin Transilv. și Maram.) poruncă. (A primit ~ și s-a prezentat la unitate.) 6. apel. (O ~ adresată maselor.) 7. (concr.) proclamație. (A publicat ~.) 8. menire, misiune, rol, sarcină, (reg.) menință, (livr. fig.) saccrdoțiu. (Și-a împlinit ~.) 9. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...)

chemare s. v. STRIGĂT. ȚIPĂT. URLET. ZBIERET.