CHICIURĂ, chiciuri, s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. – Din bg. kičur.

chiciură² sf [At: I. CR. IV, 220 / Pl: ~re / E: ns cf ghijură] (Reg; mpl) Știulete de porumb mic și pipernicit.

chiciură¹ sf [At: DELAVRANCEA, S. 33/5 / V: chiu~, ~cioară, cicu-, pi~ / Pl: ~ri / E: bg кичурь] (Mun) Brumă groasă, înghețată pe arbori, cu fire atârnând ca niște mustăți Si: promoroacă.

CHICIURĂ s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. – Din bg. kičur.

CHICIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case, din picăturile de ceață sau de ploaie; promoroacă. Ogrăzile, înecate în fumuriu, dorm, nălbite de chiciură și zăpadă. DELAVRANCEA, S. 33.

CHICIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. – Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.

CHICIURĂ f. Strat subțire din cristale de gheață care se formează iarna pe ramurile copacilor și pe obiecte; promoroacă. [G.-D. chiciurii; Sil. chi-ciu-] /<bulg. kițur

chiciură f. pătură ușoară de ghiață ce acoperă corpurile, când frigul cristalizează aburul aerului. [Cf. Mold. cicură, sloiu de ghiață = ceh CIKUR].

chícĭură f., pl. ĭ (met. din cĭucure, adică „florĭ de gheață”. Cp. cu cĭorchin). Munt. vest Promoroacă. – În est chĭúcĭură și (Tec. Cov.) chiceră.

chicioară sf vz chiciură¹

chiuciură sf vz chiciură

cicură sf vz chiciură

cicură f. Mold. V. chiciură.

chĭúcĭură, V. chicĭură.

chiciură s. f., g.-d. art. chiciurii, pl. chiciuri

chiciură s. f., g.-d. art. chiciurii, pl. chiciuri

chiciură s. f., g.-d. art. chiciurii, pl. chiciuri

chiciură, gen. chiciurii

chiciură, -ri.

CHICIURĂ s. (MET.) promoroacă, (pop.) brumă, (reg.) bură, chidă, gotcă, polei, promoară, stură. (~ s-a depus pe crengile copacilor.)

CHICIURĂ s. (MET.) promoroacă, (pop.) brumă, (reg.) bură, chidă, gotcă, polei, promoară, stură. (~ s-a depus pe crengile copacilor.)

chiciură s. f. – Promoroacă. Bg. kićur (Conev 75; DAR); mai ales în Munt. Se confundă cu bg. kićor „ciorchine” – Der. închiciuri (var. închiciura), vb. (a se acoperi de chiciură). Cicură, s. f. (chiciură), pe care Cihac, II, 52, îl pune în legătură cu ceh. cikor, trebuie să fie o formă cu metateză a aceluiași cuvînt.

CHICIURĂ (< bg.) s. f. Fenomen hidrometeorologic manifestat prin depunerea de granule de gheață albicioasă și poroasă, formate prin sublimarea vaporilor de apă, pe obiecte subțiri (ramuri, conductori aerieni etc.) în condiții de timp calm sau cu vînt slab cu ceață și cu temperaturi sub -15 °C.