opțiuni
  • info

14 definiții pentru chir (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHIR s. m. (Înv.; urmat de un n. pr. de persoană) Domn, jupân. [Scris și: kir] – Din ngr. kír[ios].

chir sm [At: BIBLIA (1688) 4 pr./53 / Pl: ~i / E: ngr ϰύρηος] 1-2 (Înv; precedat de nume de persoane) Domn.

CHIR s. m. (Înv.; precedă n. pr. de persoane) Domn, jupân. [Scris și: kir] – Din ngr. kír[ios].

CHIR s. m. (Grecism învechit, adesea cu nuanță ironică) Domn, jupîn. Să-mi luați pe chir ăla care trece în căruță, și să nu-l slăbiți pînă nu va scoate inelul. ISPIRESCU, L. 107. Hei! S-a trecut timpul baclavalelor pentru voi, chir Panaite! ALECSANDRI, T. 138. – Scris și: kir (CARAGIALE, O. III 29).

CHIR m. înv. (titlu de politețe folosit în adresări) Domn, jupân. /<ngr. kyr[ios][1]

  1. Scris și kir — LauraGellner

chir m. 1. în epoca fanariotă, titlu rezervat boierilor mari și mitropoliților (ca mai înainte jupân): prea sfințitul părinte chirio chir Partenie; 2. azi, nume ironic dat mai ales Grecilor: chir Iane; 3. individ oarecare: să-mi luați pe chir ăla care trece în căruță ISP.; 4. în fabule: chir Pisicovici GR. AL. [Gr. mod. KYR (= vechiu gr. kyrios), Domn].

1) chir m. fără pl., gen. al luĭ (ngr. kýr îld. kýrios, domn. V. chira). Odinioară, titlu dat boĭerilor și mitropoliților. Astăzĭ, titlu dat Grecilor de condițiune maĭ joasă (cînd îs de condițiune maĭ înaltă, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat orĭ-cuĭ îld. domnu: te-am prins, chir Vasile! V. cilibiŭ.

KIR s. m. v. chir.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

chir (+ s. propriu m.) (înv.) s. m. (~ Leonida)

chir (+ s. propriu m.) (înv.) s. m.

chir s. m. (+ s. pr.)[1]

  1. Scris și kir — LauraGellner

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CHIR s. v. cucon, domn.[1]

  1. Scris și kir — LauraGellner

chir s v. CUCON. DOMN.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

chir s. m. – Domn (titlu de politețe, folosit în epoca fanarioților, sec. XVIII și prima jumătate a sec. XIX). Mr. chir. Ngr. ϰύρ(ιος), cf. v. sb. kyrŭ (Vasmer, Gr., 87). – Compară chirio chir, s. m. (înv., titlu rezervat prelaților), din ngr. ϰύριος ϰύρ (nu a avut circulație reală); chiriacodromion, s. n. (carte de predici), din ngr. ϰυριαϰοδρόμιος; chiriarh, s. m. (prelat), din ngr. ϰυριάρχης; chiriarhie, s. f. (demnitate de prelat), din ngr. ϰυριαρχία; chiriarhic(esc), adj. (de prelat). Cf. chiraleisa, chirielă. V. Murnu 13; Gáldi 165.

Intrare: chir (s.m.)
substantiv masculin (M999)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chir
 —
plural — —
genitiv-dativ singular — —
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • kir
 —
plural — —
genitiv-dativ singular — —
plural — —
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

chirsubstantiv masculin invariabil

  • 1. învechit Urmat de un nume propriu de persoană: cocon, domn, jupân. DEX '09 DLRLC
    sinonime: cocon domn jupân
    • format_quote Să-mi luați pe chir ăla care trece în căruță, și să nu-l slăbiți pînă nu va scoate inelul. ISPIRESCU, L. 107. DLRLC
    • format_quote Hei! S-a trecut timpul baclavalelor pentru voi, chir Panaite! ALECSANDRI, T. 138. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.