ciorbă sf [At: (a. 1786) IORGA, S. D. VI, 109 / V: ~oar~ / A și: ~ba / Pl: ~be / E: tc çorba] 1 Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea și cu carne Si: fiertură, borș. 2 (Pfm; îe) A se amesteca în ~ba cuiva (sau a altuia) A se amesteca (nedorit) în treburile altuia. 3 (Pfm; îe) A pune (sau a băga etc.) pe toți într-o ~ A considera și a trata la fel mai mulți oameni, fără a ține cont de diferențele dintre ei. 4 (Pfm; îe) Cine s-a ars cu ~ suflă și-n iaurt Cine a pățit-o o dată devine prevăzător. 5 (Pop; îs) ~ lungă Mâncare fără consistență, care nu satură. 6 (Fig; îas) Vorbărie. 7 (Pfm; îe) A avea o ~ de copii A avea mulți copii. 8 (Reg) Lapoviță. 9 (Reg) Noroi. 10 (Zid) Ceamur.

CIORBĂ, ciorbe, s. f. Un fel de mîncare constînd dintr-o zeamă preparată cu legume, adesea cu carne sau pește, de obicei acrită (cu borș, oțet sau sare de lămîie). V. borș, zeamă, supă. Are să-i fiarbă o ciorbă de potroace. C. PETRESCU, Î. II 221. Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean. GHICA, S. A. 83. ◊ Expr. Ciorbă lungă = ciorbă apoasă, puțin hrănitoare; zeamă lungă; fig. vorbărie lungă, lipsită de conținut. A pune pe toți într-o ciorbă = a trata un grup de oameni la fel, fără a face vreo deosebire între ei. A se amesteca în ciorba cuiva= a se amesteca în afacerile cuiva. ◊ Fig. La fiecare pas, trebuiau să-și smulgă un picior din ciorba de lut cu apă. DUMITRIU, B. F. 63.

CIORBĂ ~e f. Fel de mâncare lichidă, pregătită din legume (uneori cu carne sau pește) și acrită cu borș. ~ de știucă. ~ de pui. ◊ ~ lungă a) ciorbă cu mult lichid; ciorbă subțire; b) vorbărie multă, dar fără conținut; pălăvrăgeală. A se amesteca în ~a altuia a se amesteca în treburi străine. [G.-D. ciorbei; Sil. cior-bă] /<turc. çorba

ciorbă f. zeamă gătită cu bucățele de carne; fig. ciorbă lungă, vorbire ce nu se mai sfârșește. [Turc. ČORBÀ].

cĭórbă f., pl. e (turc. čorba, fertură, d. ar. šorba, fertură, šariba, a bea; alb. bg. sîrb. čorba, ung. csorba. V. nastrapă, șerbet, sirop, sorb 3). Munt. Fertură acră (borș) orĭ neacră în care s’a fert carne orĭ pește orĭ de post. Fig. Amestecătură (un discurs prea lung, o societate pestriță ș. a.) Prov. Cine s’a fript în (saŭ cu) cĭorbă, suflă și’n ĭaurt, cine a fost mușcat de șarpe, se teme și de șopîrlă; cine s’a’nșelat odată, e precáut pe urmă. V. heltugă.

cioarbă sf vz ciorbă

ciorbă s. f., g.-d. art. ciorbei; pl. ciorbe

ciorbă s. f., g.-d. art. ciorbei; pl. ciorbe

ciorbă s. f., g.-d. art. ciorbei; pl. ciorbe

ciorbă, -be.

CIORBĂ s. (reg.) zeamă. (A mâncat o ~ cu borș.)

CIORBĂ s. (reg.) zeamă. (A mîncat o ~ cu borș.)

ciorbă (ciorbe), s. f. – Fel de mîncare din zeamă acrită. Mr., megl. ciorbă. Tc. çorba (Cihac, II, 566; Miklosich, Slaw. Elem., 52 și Fremdw., 82; Șeineanu, II, 132; Lokotsch 440; Ronzevalle 78; Berneker 160), cuvînt care provine din arab. šorba, šarîb (› sp. jarabe, it. sorbetto, fr. sirop); cf. ngr. τσορβάς, alb. tšorbë, bg., sb. čorba, mag. csorba. Der. ciorbagiu, s. m. (comandant al unui regiment de ieniceri; căpetenie, șef), din tc. çorbaci, datorită asocierii, obișnuite în organizarea militară turcă, între unitatea militară și bucătăria sa proprie; ciorbalîc, s. n. (polonic).

ciorbă, ciorbe s. f. băutură alcoolică.