CLEMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. – Din germ. Klemme.

clemă sf [At: DICȚ. / V: clem sn / Pl: ~me / E: ger Klemme] 1 (Înv) Clește de lemn folosit în șelărie pentru manevrarea bucăților de piele la coasere. 2 Gheară pentru fixat materiale, piese. 3 Dispozitiv din sârmă sau tablă pentru asamblarea (demontabilă) mai multor piese.

CLEMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări relativ mari. – Din germ. Klemme.

CLEMĂ, cleme, s. f. (Tehn.) Piesă sau dispozitiv cu ajutorul căruia se poate fixa, lega sau prinde un obiect de alt obiect.

CLEMĂ s.f. Dispozitiv cu care se prind laolaltă două sau mai multe piese, obiecte etc. [Pl. -me. / < germ. Klemme, rus. klemma].

CLEMĂ s. f. dispozitiv cu care se prind laolaltă două sau mai multe piese, obiecte, foi de material etc. (< germ. Klemme)

CLEMĂ ~e f. tehn. Dispozitiv pentru asamblarea a două sau mai multe obiecte. [G.-D. clemei] /<germ. Klemme

clem sn vz clemă

clemă (clește) s. f., g.-d. art. clemei; pl. cleme

clemă s. f., g.-d. art. clemei; pl. cleme

clemă s. f., g.-d. art. clemei; pl. cleme