clopoțel smn [At: BIBLIA (1688), 59 / V: (reg) ~țăl (Pl: ~țăi), cloco~, clocoțăl (Pl: clocoțăi) sm / Pl: ~ei, (îvr) ~e / E: clopot + -el] 1-2 (Șhp) Clopot (1) (mic). 3 Clopot (1) mic (cu mâner) care se agită cu mâna pentru a anunța ceva sau care se agață de gâtul unor animale. 4 (Lpl) Zurgălăi. 5 (Înv; lpl) Mici păhăruțe de sticlă ce se atârnau în cerdac pentru ca, agitate de vânt, să producă sunete plăcute. 6 (Înv; îe) A avea gura (ca un) ~ A fi vorbăreț. 7 (Înv; îe) A trage ~ele după cineva A trage clopotul cel mic la moartea unui copil. 8 (Înv; îe) A umbla cu ~ul A colinda. 9 (Înv; fig; îs) Pisică cu ~ței Persoană impmdentă, care-și trădează planurile. 10 (Fam) Penis. 11 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 12 (Îrg) Dans popular asemănător cu o polcă. 13 (Bot; Trs; șîf ~e) Lăcrămioare (Convallaria majolis). 14 (Bot; reg) Vinețele (Centaurea axillaris). 15 (Buc; lpl; șîf ~ele) Plantă ierboasă subalpină, cu flori albastre-roșietice (Campanula abietina). 16 (Bot; Buc; lpl) Ciucure (Aegylops cylindricci). 17 (Lpl) Plantă ierboasă cu tulpina păroasă, cu flori mari albe, albastre sau trandafirii (Campanula medium). 18 (Buc; lpl) Plantă ierboasă cu flori albastre (Campanula pseudolanceolata). 19 (Lpl; șîf ~e) Plantă ierboasă cu numeroase flori albastre (Campanula rapanculus). 20 (Buc; lpl) Plantă ierboasă târâtoare, cu flori albastre-violete (Campanula rapunculoides). 21 (Buc; lpl) Ghiocei (Galanthus nivalis). 22 (Buc; lpl; șîc) ~ței-cornuți Căldărușă (Aquilegia vulgaris). 23 (Buc; lpl; șîf ~e) Căldărușă (Aquilegia nigricans). 24 (Bot; reg; lpl) Trifoi roșu. 25 (Bot; Buc; lpl; șîc ~-muntenesc) Plantă ierboasă cu flori mici albastre deschis sau violete (Campanula patula). 26 (Lpl; șîf ~e) Mică plantă ierboasă cu flori albastru deschis (Campanula alpina). 27 (Buc; lpl) Luște. 28 (Bot; îf ~e) Cădelniță. 29 (Bot; îf ~e) Păpădie (Taraxacum officinale). 30 (Bot; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 31-32 Plantele Campanula latifolia și Campanula cervicaria. 33 (Bot; îc) ~ței-de-primăvară Brebenei. 34 sm (Lpl) Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). 35 sm (Bot; lpl; îf clocoței) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). 36 sm Planta Campanula macrostachya. 37 sm (Bot; lpl; îf clocoței) Călin (Viburnum opulus). 38 sm (Bot; îc) ~ței albi sau clocoțăi de omăt Ghiocei (Galanthus nivalis). 39 (Reg; îc) ~ei de câmp Planta Campanula persicifolia. 40 (Reg; îc) ~-galben Planta Forsythia. 41 (Bot; reg; îc) ~ de pădure Oușor (Streptopopus amplexifolius). 42 (Bot; reg; îf ~e) Degetar (Digitalis grandiflora). 43 (Bot; reg; îf) Lăcrămiță (Maianthemum bifolium). 44 (Bot; reg; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 45 (Bot; reg; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum odoratum). 46 (Bot; reg; îf ~e) Coada-cocoșului (Polygonatum verticillatum). corectat(ă)

CLOPOȚEL, clopoței, s. m. Diminutiv al lui clopot. 1. Clopot (1) mic, uneori cu un miner subțire (mai ales de lemn). Sunase sfîrșitul orei și brusca erupție a clopoțelului nichelat nu clintise nici un nerăbdător. C. PETRESCU, S. 67. Cîteodată stă s-asculte Clopoțeii de la sănii. TOPÎRCEANU, B. 71. La o ușă sta de pază un cocoș și la cealaltă era un clopoțel. ISPIRESCU, L. 255. Pisica cu clopoței nu prinde șoareci. ◊ (Poetic) Mi-este dor și azi de clopoțeii de catifea sură ai dedițeilor din lunca Vezii. GALACTION, O., I 8. 2. (Mai ales la pl.) Nume dat unor plante ale căror flori seamănă cu niște clopote (1) mici; a) plantă erbacee cu flori mari albastre, albe sau roz, uneori învoalte, adesea cultivată ca plantă decorativă (Campanula medium); b) plantă erbacee din aceeași farruilie, cu flori albastre, solitare sau reunite în inflorescențe bogate și care cresc mai ales în regiuni muntoase (Campanula abietina, carpatica, persicifolia, pseudolanceolata, rapunculoides); c) ghiocel. În frunzele moarte din marginea unei rîpi, Vitoria găsi clopoței albi. SADOVEANU, B. 222. Iată vin... Clopoței și măzărele îmbătate de parfumuri. ALECSANDRI, P. A. 125. – Pl. și: (s. n.) clopoțele (NEGRUZZI, S. I 73).

CLOPOȚEL ~i m. (diminutiv de la clopot) Plantă erbacee, având tulpina dreaptă și înaltă, flori mari albe sau violete în formă de clopot. /clopot + suf. ~el

clopoțel m. 1. clopot mic; 2. pl. zurgălăi; 3. pl. plantă decorativă cu florile învoalte în formă de clopoțel (Campa-nula); 4. pl. alt nume dat ghioceilor (după forma inflorescenței lor).

clopoțél n., pl. e. Clopot mic. Sunet de clopot mic: se aude un clopoțel. S. m. Zurgalăŭ: pisica cu clopoțeĭ nu prinde șoarecĭ. (Prov.). O plantă campanulacee cu florĭ albastre (campánula rapúnculus). Altă plantă campanulacee cu florĭ albastre, albe saŭ roșiĭ (campánula médium). Ghiocel. S. n. pl. Trans. Lăcrămioare, mărgăritărel.

clocoțăl sm vz clopoțel

clocoțel² sm vz clopoțel

clopoțăl sm vz clopoțel

clopoțel s. m., pl. clopoței, art. clopoțeii

clopoțel s. m., pl. clopoței, art. clopoțeii

clopoțel s. m., pl. clopoței

CLOPOȚEL s. v. lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, papanaș.

CLOPOȚEL s. 1. (prin Ban.) zvonișor, zvoniț, (înv.) timbru. (Sună ~ la școală.) 2. v. zurgălău. 3. (BOT.; Campanula; la pl.) (livr.) campanule (pl.), (reg.) baraboi, bănișori (pl.), clopotul-caprei, cupa-oii.

CLOPOȚEL s. 1. (prin Ban.) zvonișor, zvoniț, (înv.) timbru. (Sună ~ la școală.) 2. zurgălău, (rar) zdrăngănel. (Cai cu ~i.) 3. (BOT.; Campanula; la pl.) (livr.) campanule (pl.), (reg.) baraboi, bănișori (pl.), clopotul-caprei, cupa-oii.

clopoțel s. v. LĂCRIMIOARĂ. MĂRGĂRITAR. MĂRGĂRITĂREL. PAPANAȘ.

CLOPOȚEI s. pl. v. ciuciure, coada-cocoșului, ghiocel.

clopoței s. pl. v. CIUCIURE. COADA-COCOȘULUI. GHIOCEL.

clopoței (it. sonagli, sonagliera, bubboli [„zurgălăi”]; engl. sleigh-bells; fr. grelots; germ. Schellen), instrument format dintr-o serie de clopoței sferici (cu limbă sau bilă de metal în interior), fixați, pe două sau trei rânduri, de o curea de piele, care se termină cu un mâner din lemn. Sunetul se obține prin scuturarea instr. De origine foarte veche și răspândit în întreaga lume (instr. antic se numea sistrum), c. au fost introduși în orch. simf. (Mahler, Simfonia a IV-a; Respighi, Serbări romane; Enescu, Suita pentru orch. nr. 3).

joc cu clopoței (it. campanelli; engl. orchestra bells; fr. jeu de timbres, timbres; germ. Glockenspiel, Stahlstabspiel). În sec. 14-19, instrumentul era construit din clopoței semisferici sau în formă de pară, atârnați pe bare de aramă sau zinc și loviți cu ciocănele de lemn. J. avea mai multe întrebuințări, în funcție de dimensiuni. Instr. de dimensiuni mari erau montate în turnurile primăriilor sau ale bis., fiind acționate printr-un sistem de sfori sau printr-un mecanism de ceasornic [v. carillon (1)], iar cele de dimensiuni mici erau utilizate la diferite solemnități, laice sau religioase. Pe la începutul sec. 17, la curțile monarhilor germ., este introdus așa-zisul pian cu clopoței (Glockenklavier). În orch. simf. contemporană se utilizează j. cu plăci de metal, distribuite pe două șiruri, așezate pe o ramă de cauciuc. Sunetele se obțin prin lovirea plăcilor cu două baghete (2) de lemn tare, bombate la una din extremități.

clopoțel, clopoței s. m. Diminutiv al lui clopot. ♦ Obiect de cult în formă de clopot mic, folosit în biserică în unele momente liturgice pentru a atrage atenția credincioșilor. – Din clopot + suf. -el.

CAMPANULA L., CAMPANULĂ, CLOPOȚEI, fam. Campanulaceae. Gen cu peste 200 specii, majoritatea vivace, restul anuale și bienale, înalte de cca 0,10-1,50 m, originare din zonele temperate ale emisferei nordice și de pe litoralul mediteranean. înflorește în iun.-sept. Frunze lanceolate, lat-lineare sau ovat-lanceolate, ovate sau ovat-oblohge, pețiolate. Flori sesile, lung- sau scurt-pețiolate, solitare sau în raceme, panicule, capitule, glomerule.

clopoțel, clopoței s. m. (er., eufem.) vulvă, vagin.