COAPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Segment al piciorului cuprins între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa.

coapsă² sf [At: DR.V, 302 / Pl: ~se / E: mg kapca „obială”] (Reg; mgm) Glezna calului.

coapsă¹ sf [At: PSALT. SCH. 141 / V: (înv) ~afsă, ~pță, (îrg) ~abză / Pl: ~se / E: ml coxa] 1 (La oameni) Parte a piciorului cuprinsă între șold și genunchi. 2 (La animale) Partea superioară a membrelor inferioare dintre crupă și gambă. 3 (Fig; mpl) Capacitate de a procrea. 4 (Îvr) Partea laterală sau ieșită în afară a unui obiect. 5 (Îvp) Partea laterală dinapoi a căruței. 6 (Țes) Jumătatea laterală a unui iț.

COAPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Parte a piciorului cuprinsă între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa.

COAPSĂ, coapse, s. f. 1. (La oameni și la animale) Partea piciorului cuprinsă între șold și genunchi. Gheorghiță purta aninat în laț, în dosul coapsei drepte, baltagul. SADOVEANU, B. 106. Pașa... Cu scările-n coapse fugaru-și lovește. COȘBUC, P. I 206: Trase paloșul și-și tăie o bucată de carne moale din coapsa piciorului. ISPIRESCU, L. 90. 2. Fig. Simbol al puterii de procreație. Din mine, din coapsele-mi largi an purces, Dezrobitori, prometeii. BANUȘ, 114. (Poetic) În coapsa grăitoarei miriști, Devreme plugul vostru ară; E primăvară pe cîmpie Și-n ochiul vostru-i primăvară. GOGA, P. 9

COAPSĂ ~e f. 1) (la oameni) Parte a piciorului cuprinsă între șold și genunchi. 2) (la animale) Parte superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. [G.-D. coapsei; Sil. coap-să] /<lat. coxa

coapsă f. partea corpului dela șold până la nuca genuchiului. [Lat. COXA].

coápsă (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏxa, pv. cueíssa, fr. cuisse [it. coscia, d. lat. cŏxea]). Șold: șĭ-a atîrnat sabia la coapsă. – Și coafsă (cp. cu alb. kofšă) în Ps. s.

coabză sf vz coapsă

coafsă sf vz coapsă

coalză sf vz coapsă¹

coapță sf vz coapsă

coáfsă, V. coapsă.

coapsă s. f., g.-d. art. coapsei; pl. coapse

coapsă s. f., g.-d. art. coapsei; pl. coapse

coapsă s. f., g.-d. art. coapsei; pl. coapse

COAPSĂ s. (ANAT.) 1. coxă, (~ a omului.) 2. (înv. și reg.) arm, (reg.) copan, moiște, țâmp, (Ban.) chiciu. (~ de animal.) 3. v. but. 4. (impr.) pulpă. (Avea ~ele foarte dezvoltate.)

COAPSĂ s. (ANAT.) 1. coxă (~ a omului.) 2. (înv. și reg.) arm, (reg.) copan, moiște, țîmp, (Ban) chiciu. (~ de animal) 3. (impr.) pulpă. (Avea ~ele foarte dezvoltate.)

coapsă (coapse), s. f. – 1. Parte a piciorului cuprinsă între șold și genunchi. – 2. Coastă, versant. – Mr. coapsă. Lat. coxa (Diez, I, 171; Pușcariu 386; Candrea-Dens., 378; REW 2292; DAR); cf. vegl. copsa, alb. kofšë (Meyer 193; Philippide); it. coscia (< lat. *coxea), prov. cueisa, cat. cuxa, sp. cuja. Cuvînt uzual (ALR, I, 56); în sec. XV, coafsă. Din rom. sb. kopsa (Candrea, Elemente, 407; Rosetti-Graur, BL, III, 66). Rezultatul rom. x › ps nu este clar, nici general; cf. frasin, toapsec, măsea, lăsa. Explicat tradițional cu mică probabilitate, prin poziția posttonică; o nouă explicație, bazată pe „reacția la tendința de asimilare”, nu pare mai sigură (Graur-Rosetti, BL, III, 65; Rosetti, I, 82-4).

a-și da în coapse expr. (er.) a avea contact sexual, a face dragoste.