CODANĂ, codane, s. f. Fetișcană. O codană de vreo treisprezece-paisprezece ani, care se tot ițăia încoace și încolo prin mulțime, se agăță de poala sumanului lui Dima. CALAN, Z. R. 32. Doamna Rainu i-a zîmbit cu sfială, întocmai ca o codană de la Păstrăvem. SADOVEANU, N. F. 174. Zăreau jucîndu-se codanele limbute, adunate toate la un loc sau purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. ◊ (Adjectival) Mîndra mea-i fată codană, Jucăușă ca o mreană, Cu părul făcut cosiță, Lins ca solzii de lostriță. CORBEA, A. 31.

CODANĂ ~e f. Fată tânără (cu cozi); fetișcană. /coadă + suf. ~ană /coadă + suf. ~aș

CODAN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an.

CODAN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an.

codán, -ă adj. (d. coadă). Fam. Cu coada mare: vulpea codană. S. f. (din godană supt infl. luĭ codan). Fată care începe a intra în horă. V. godănacă.

codană (pop.) s. f., g.-d. art. codanei; pl. codane

codan (pop., rar) adj. m., s. m., pl. codani; adj. f., s. f. codană, pl. codane