COEZIUNE, coeziuni, s. f. 1. Atracție care se exercită între moleculele corpurilor solide, lichide și gazoase. 2. Fig. Legătură internă strânsă; unitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion.

coeziune sf [At: GHICA, S. 115/ V: (rar) cohe~ / P: co-e-zi-u-ne / Pl: ~ni / E: fr cohesion] 1 Proprietate a elementelor constitutive ale substanțelor solide, lichide și gazoase de a se menține unite, datorită forțelor care se exercită între atomii sau între moleculele lor. 2 (Fig) Legătură internă strânsă Cf coerență (1).

COEZIUNE, coeziuni, s. f. 1. Proprietate a elementelor constitutive ale substanțelor solide, lichide și gazoase de a se menține unite, datorită forțelor care se exercită între atomii sau între moleculele lor. 2. Fig. Legătură internă strânsă. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. cohésion.

COEZIUNE, coeziuni, s. f. 1. Forță intermoleculară care ține strîns legate între ele moleculele unui corp. 2. Fig. Legătură internă strînsă. Unitatea și coeziunea interioară a partidului trebuie întărită continuu prin aplicarea consecventă – în fapte și nu în vorbe – a liniei și hotărîrilor partidului în domeniul muncii organizatorice de partid, în domeniul muncii politice de masă, în domeniul propagandei de partid, în domeniul muncii de stat. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 426. Al XIX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a confirmat încă o dată cu putere forța de neînvins a partidului lui Lenin-Stalin, tăria de nezdruncinat a unității și coeziunii rîndurilor sale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 32. Unitatea de oțel și coeziunea de monolit a rîndurilor partidului constituie principala condiție a puterii și forței sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. – Pronunțat: -zi-u-.

COEZIUNE s.f. 1. Forță de atracție care se exercită între moleculele unui corp. 2. (Fig.) Legătură strînsă, de ordin interior. [Pron. co-e-zi-u-. / cf. fr. cohésion, lat. cohaesio].

COEZIUNE s. f. 1. forță de atracție care se exercită între particulele (molecule, atomi, ioni) de același fel ale corpurilor. 2. (fig.) legătură strânsă, de ordin interior. (< fr. cohésion)

COEZIUNE ~i f. 1) Forță care unește părțile componente ale unei substanțe materiale; atracție moleculară. 2) fig. Legătură internă strânsă; caracter unitar; coerență; unitate. [G.-D. coeziunii; Sil. co-e-zi-u-] /<fr. cohésion

coeziune f. 1. forță prin care moleculele unui corp aderă unele de altele; 2. fig. coeziunea imperiului.

*coeziúne f. (lat. coháesio, -ónis, d. co- și haerére, a fi lipit. V. ad-eziune). Aderență, forță care unește între ele moleculele unuĭ corp. Fig. Legătură, unire (între părțĭ): coeziunea imperiuluĭ. Și coh-.

coheziune sf vz coeziune

coeziune (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziunii; pl. coeziuni

coeziune (-zi-u-) s. f., g.-d. art. coeziunii; pl. coeziuni

coeziune s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. coeziunii; pl. coeziuni

coeziune (i-u)

coeziune, -ni.

COEZIUNE s. v. unitate.

COEZIUNE s. legătură, solidaritate, unitate. (~ existentă între noi.)

Coeziune ≠ dezbinare, discordie

COEZIUNE. Subst. Coeziune, unitate, unire, coerență; legătură, conexiune, conexitate, aderență, adeziune, aderare; articulare, articulație. Unificare, contopire, cimentare (fig.), fuziune, fuzionare, coalescență (chim.), îmbinare, împreunare, conexare. Caracter compact; unitate de monolit, legătură strînsă, atracție reciprocă, solidarizare, solidaritate; interdependență. Alianță, coaliție, întovărășire, reunire, asociere, cooperare. Alipire, alăturare, cuplare, cuplaj, aglutinare. Solidificare, condensare, consolidare, consolidație, coagulare, închegare, închegătură (rar), prindere, fixare, întărire, lipire; înghețare, învîrtoșare. Impermeabilitate, impenetrabilitate; soliditate, tărie, indestructibilitate; indivizibilitate. Desime, densitate; vîscozitate. Adj. Coerent, unit, închegat, solidar, legat; articulat; coalescent, aderent, adeziv. Îmbinat, împreunat. Monolit, monolitic, de monolit, unitar; compact, îndesat, condensat, des, dens; vîscos, clisos, cleios, lipicios, coagulat, îngroșat, învîrtoșat, prins, întărit, solidificat, înghețat, împietrit, petrificat. Indivizibil, inseparabil, de nedespărțit, indestructibil, de nezdruncinat. Impermeabil, impenetrabil, nedezlipit, nerăzbit (rar). Unificator, consolidant, consolidator, închegător, fixativ, coagulant; aglutinant. Vb. A se uni, a se alia, a se lega, a se reuni, a se articula, a se unifica, a se împreuna, a se îmbina, a se combina, a se contopi, a se suda, a fuziona. A se consolida, a se întări, a se solidifica, a se condensa, a se congela, a în- gheța, a se coagula, a se prinde, a se îndesi, a se face (mai) compact, a deveni (mai) dens, a se învîrtoșa. A adera, a se conecta, a se lipi, a se alipi, a se alătura, a se atașa, a se cupla, a se aglutina. A uni, a unifica, a reuni, a lega, a conexa, a suda, a împreuna, a îmbina, a combina, a împerechea; a contopi, a condensa, a îndesi, a solidifica, a coagula, a îngheța, a congela, a întări, a fixa. A alătura, a alipi, a cupla, a ralia, a asocia. Adv. (În mod) solidar, coerent, legat, unit; împreună, alături, unul lîngă altul, umăr la umăr, cot la cot. V. adăugare, colectivism, densitate, legătură, prietenie, unire, uniune.