COLORATURĂ, coloraturi, s. f. 1. Ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă). ◊ Soprană de coloratură = soprană cu un registru acut extins. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din it. coloratura.

coloratură sf [At: MAIORESCU, CR. I, 171 / Pl: ~ri / E: ger Koloratur] 1 (Rar) Bogăție de culori. 2 Manieră de interpretare vocală care dă posibilitate interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând cadențe, triluri etc. 3 (Îs) Soprană de ~ Soprană cu extensiune în registrul acut care cântă în coloratură (2).

COLORATURĂ, coloraturi, s. f. 1. Manieră de interpretare vocală care dă posibilitatea interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând cadențe, triluri etc. ◊ Soprană de coloratură = soprană cu extensiune în registrul acut care cântă în această manieră. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din fr. coloratura.

COLORATURĂ, coloraturi, s. f. 1. (Muz.) înfrumusețare a unei melodii cu pasaje grele din punct de vedere tehnic (cadențe, rulade, triluri etc.). Arii de coloratură. ◊ Soprană de coloratură = soprană care execută cu ușurință astfel de pasaje. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit.

COLORATURĂ s.f. 1. Efect muzical produs prin introducerea într-o melodie a unor pasaje grele din punct de vedere tehnic (rulade, triluri etc.), care sunt executate cu vocea. ◊ Soprană de coloratură = soprană care poate executa astfel de pasaje. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. [< germ. Koloratur].

COLORATURĂ s. f. 1. manieră de interpretare vocală care permite interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând rulade, triluri etc. ♦ soprană de ~ = soprană care interpretează în această manieră. 2. bogăție de culori; colorit. (<germ. Koloratur, it. coloratura)

COLORATURĂ ~i f. 1) muz. Virtuozitate tehnică în interpretarea vocală, manifestată prin triluri, rulade și cadențe. ◊ Soprană de ~ soprană care execută ușor și liber piese conținând triluri, cadențe etc. 2) Varietate de culori. 3) Aspect particular de culoare. ~ a pielii. /<it. coloratura

coloratură s. f., g.-d. art. coloraturii; pl. coloraturi

coloratură s. f., g.-d. art. coloraturii; pl. coloraturi

coloratură s. f., g.-d. art. coloraturii; pl. coloraturi

COLORATURĂ s. v. colorație, colorit.

coloratură s. v. COLORAȚIE. COLORIT.

coloratură (< lat. color, „culoare”), decorarea unei linii melodice vocale cu pasaje de virtuozitate (game*, triluri, salturi, sunete în staccato* etc.). În sec. 16, procedeul era comun practicii vocale și celei instr. Se încetățenește, invadând opera* it. (sec. 17-18), mai ales în aria (1) de bravură, cu scopul de a evidenția virtuozitatea cântăreților. La început c. era improvizată* de interpret; la Mozart, Rossini este în întregime notată; Weber și Verdi o mai folosesc caracteriologic; Wagner o elimină. Azi e reluată cu sensuri expresive noi (Lulu de Berg, operele lui R. Strauss etc.). Sin.: ruladă; echiv. it.: canto fiorito; canto colorato. V.: bel-canto; soprană; vocaliză.