opțiuni
  • info

11 definiții pentru compătimire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPĂTIMIRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi.

COMPĂTIMIRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi.

compătimire sf [At: DRĂGHICI, R. 21/13-14 / Pl: ~ri / E: compătimi] 1 Manifestare a părerii de rău față de suferințele cuiva Si: (nob) compătimit1. 2 (Înv) Împărtășire a unei suferințe încercate de altcineva Si: compătimit1.

COMPĂTIMIRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei. 1. Părere de rău, milă față de suferințele sau (Se nenorocirea cuiva. Se auzeau exclamări de compătimire. SAHIA, N. 55. Descurajarea îl apucase iarăși, dar lupta să și-o ascunză; îi făcea rău compătimirea lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 1 120. N-am avui parte și eu pe lume măcar de o compătimire! CARAGIALE, O. I 60. Simțesc o nespusă compătimire pentru soarta ei. NEGRUZZI, S. I 41. 2. (Învechit) Suferință, durere împărtășită cu cineva. Eu tot crez că e-n fire Acea compătimire Ce inimile leagă cu lanțul sufletesc. ALEXANDRESCU, M. 118.

COMPĂTIMIRE s.f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; compasiune. [< compătimi].

compătimire f. mișcare sufletească care ne face simțitori la nenorocirea altuia, [Neologism format după fr. compassion].

*compătimíre f. Regret p. altu, compasiune.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

compătimire s. f., g.-d. art. compătimirii; pl. compătimiri

compătimire s. f., g.-d. art. compătimirii; pl. compătimiri

compătimire s. f. → pătimire

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPĂTIMIRE s. milă, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.)

COMPATIMIRE s. milă, (livr.) compasiune, (franțuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.)

Intrare: compătimire
compătimire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compătimire
  • compătimirea
plural
  • compătimiri
  • compătimirile
genitiv-dativ singular
  • compătimiri
  • compătimirii
plural
  • compătimiri
  • compătimirilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

compătimire, compătimirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: comizerație compasiune
    • format_quote Se auzeau exclamări de compătimire. SAHIA, N. 55. DLRLC
    • format_quote Descurajarea îl apucase iarăși, dar lupta să și-o ascunză; îi făcea rău compătimirea lumii. VLAHUȚĂ, O. A. 1 120. DLRLC
    • format_quote N-am avut parte și eu pe lume măcar de o compătimire! CARAGIALE, O. I 60. DLRLC
    • format_quote Simțesc o nespusă compătimire pentru soarta ei. NEGRUZZI, S. I 41. DLRLC
    • 1.1. învechit Suferință, durere împărtășită cu cineva. DLRLC
      • format_quote Eu tot crez că e-n fire Acea compătimire Ce inimile leagă cu lanțul sufletesc. ALEXANDRESCU, M. 118. DLRLC
etimologie:
  • vezi compătimi DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.