13 definiții pentru conciliant
din care- explicative (8)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CONCILIANT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.
CONCILIANT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de Joseph
- acțiuni
conciliant, ~ă a [At: SFC I, 173 / P: ~li-ant / Pl: ~nți, ~e / E: fr conciliant] 1 Împăciuitor. 2 Îngăduitor cu părerea altuia. 3 Care se lasă înduplecat. 4 Care înduplecă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONCILIANT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor, îngăduitor cu părerea altuia; care se lasă înduplecat.Sultana era mai conciliantă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. – Pronunțat: -li-ant.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CONCILIANT, -Ă adj. Împăciuitor; ușor de înduplecat. [Pron. -li-ant. / cf. fr. conciliant].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CONCILIANT, -Ă adj. care se lasă ușor înduplecat; împăciuitor. (<fr. conciliant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- acțiuni
CONCILIANT ~tă (~ți, ~te) Care cade de acord; înclinat spre cedări. [Sil. -li-ant-] /<fr. conciliant
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
conciliant a. dispus, propriu a concilia spiritele.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*conciliánt, -ă adj. (fr. conciliant). Propriŭ a concilia spiritele (împăcĭuitor): om, cuvînt conciliant.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
conciliant (desp. -li-ant) adj. m., pl. concilianți; f. conciliantă, pl. conciliante
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
conciliant (-li-ant) adj. m., pl. concilianți; f. conciliantă, pl. conciliante
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
conciliant adj. m. (sil. -li-ant), pl. concilianți; f. sg. conciliantă, pl. conciliante
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CONCILIANT adj. v. împăciuitor.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CONCILIANT adj. împăciuitor, (înv.) împăcăcios, înduplecător. (Ton ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: -li-ant
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
conciliant, conciliantăadjectiv
- 1. Care se lasă ușor înduplecat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: împăciuitor împăcăcios înduplecător
- Sultana era mai conciliantă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 173. DLRLC
-
etimologie:
- conciliant DEX '09 DEX '98 DN