CONCLUZIV, -Ă, concluzivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție concluzivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție concluzivă. [Scris și: conclusiv, -ă] – Din fr. conclusif.

CONCLUZIV, -Ă, concluzive, adj. v. conclusiv.

CONCLUZIV, -Ă adj. v. conclusiv.

CONCLUZIV, -Ă adj. v. conclusiv.

concluziv a. care conține o concluziune: propozițiune concluzivă.

*concluzív, -ă adj. (mlat. conclusivus). Care conține o concluziune.

conclusiv, ~ă [At: EMINESCU, N. 83 / V: ~uziv / Pl: ~i, ~e / E: fr conclusif] 1 a Care constituie o concluzie (1). 2-3 sf, a (Grm; șîs propoziție ~ă) (Propoziție subordonată) care arată o urmare, o concluzie (1) a propoziției regente. 4 a (Grm; îs) Conjuncție ~ă Conjuncție care introduce o conclusivă (2).

CONCLUSIV, -Ă, conclusivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă = propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var.: concluziv, -ă adj.] – Din fr. conclusif.

CONCLUSIV, -Ă, conclusivi, -e, adj. (Rar) Care constituie o concluzie, care conchide; care încheie (o discuție). (În forma concluziv) Două vorbe concluzive: – Cine este omul adevărat al acestor întîmplări- Dan ori Dionis? EMINESCU, N. 83. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă = propoziție (introdusă prin conjuncțiile «deci», «dar», «așadar», «prin urmare», «(care) va să zică», «așa că», «de (sau pentru, drept) aceea») care exprimă concluzia acțiunii sau stării din coordonata ei sau concluzia întregii discuții anterioare. Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o asemenea propoziție. – Variantă: concluziv, -ă adj.

CONCLUSIV, -Ă adj. (Rar) Care constituie o concluzie; care conchide. ◊ (Gram.) Propoziție conclusivă (și s.f.) = propoziție coordonată care arată o urmare, o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var. concluziv, -ă adj. / cf. it. conclusivo, fr. conclusif].

CONCLUSIV, -Ă adj. care constituie o concluzie; care conchide. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. (< fr. conclusif)

CONCLUSIV ~ă (~i, ~e) 1) Care conclude; exprimat în calitate de concluzie; concludent. Decizie ~ă. 2): Propoziție ~ă propoziție care exprimă o concluzie. Conjuncție ~ă conjuncție prin care se introduce o propoziție conclusivă. /<fr. conclusif, lat. conclusivus

concluziv adj. m., pl. concluzivi; f. concluzivă, pl. concluzive

!concluziv adj. m., pl. concluzivi; f. concluzivă, pl. concluzive

concluziv.

+concluzivă (propoziție) s. f., g.-d. art. concluzivei; pl. concluzive

conclusiv adj. m., pl. conclusivi; f. sg. conclusivă, pl. conclusive

conclusiv

CONCLUSIV, -Ă adj. (cf. it. conclusivo, fr. conclusif): în sintagmele conjuncție coordonatoare conclusivă, coordonare conclusivă, locuțiune conjuncțională coordonatoare conclusivă și propoziție conclusivă (v.).