consimți vi [At: COSTINESCU/ Pzi: consimt, (înv) ~simț, ~țesc / E: con-¹ + simți după (fr consentir)] 1 A-și da consimțământul (1). 2 A fi de acord cu ceva Si: a aproba, a încuviința.

consimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțămîntul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba. Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.). Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (m. I. CAR.). ◊ Loc.adv. Liber consimțit v. liber. • prez.ind. consímt, (înv.) consímț, -esc./con³- + simți, după fr. consentir.

CONSIMȚI, consimt, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de o propoziție completivă) A-și da consimțămîntul, a încuviința, a fi de acord. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A consimțit la căsătoria fiului său. – Prez. ind. și: (rar) consimț (CARAGIALE, O. I 51).

CONSIMȚI vb. IV. tr., intr. A-și da consimțămîntul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i. consimt și simț, conj. -simtă. / < con- + simți, după fr. consentir].

CONSIMȚI vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr. consentir)

A CONSIMȚI consimt 1. tranz. (păreri, propuneri etc.) A susține exprimându-și consimțământul; a încuviința; a aproba. 2. intranz. A-și da consimțământul; a fi de acord. /con- + a simți

consimțì v. 1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul: cine tace, consimte; 2. a aproba, a consimți ceva: a consimți la o propunere.

QUI TACET, CONSENTIT (lat.) = Cine tace, consimte.

*consímt, a -í v. intr. (con- și simt, după fr. consentir, lat. consentire). Am aceĭașĭ simțire (voință) cu altu, admit, aprob, accept: cine tace, consimte; a consimți la o propunere. – Și consímț (vest) și, maĭ rar, consimțesc.

consimți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consimt, 3 sg. consimte, imperf. 1 consimțeam; conj. prez. 1 sg. să consimt, 3 să consimtă; imper. 2 sg. afirm. consimte

consimți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consimt, imperf. 3 sg. consimțea; conj. prez. 3 să consimtă

consimți vb. → simți

consimt, -tă 3 conj., -țind ger.

CONSIMȚI vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii soția mea?)

CONSIMȚI vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii soția mea?)

A consimți ≠ a dezaproba, a reproba, a respinge

QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.

Qui tacet, consentire videtur (lat. „Cine tace pare a consimți”) – deviza papei Bonifaciu VIII (1220-1303) menționată în „Decretale” (Hotărîri papale, cartea a VI-a a dreptului canonic). A devenit proverb în Franța: Qui ne dit mot, consent. Și noi spunem: Cine tace primește. IST.