cotit¹ sn [At: DA / V: coțit¹ / Pl: ~uri / E: coti²] 1-7 Cotire (1-7). 8 (Nob) Încovoiere. 9-15 Cotire (9-15). 16 Cotărire (1). 17 (Îvr; pan) Batere. 18 (Îvr) Cotărire (2).

cotit², ~ă a [At: LET. I, 230/4 / V: coțit² / Pl: ~iți, ~e / E: coti²!] 1 (Înv) Atins cu cotul² (1) Si: cotelit² (8), (înv) încotat². 2 (Înv) Lovit cu cotul¹ (1) Si: cotelit² (9), (înv) încotat². 3 (Înv) Făcut atent cu cotul² (1) Si: cotelit² (10), (înv) încotat². 4 (Înv) Contactat cu cotul² (2) Cf coti.² (8) Si: cotelit² (11), (înv) încotat². 5 (D. drumuri, râuri etc.) Care își schimbă direcția Si: cotigit² (1). 6 (D. drumuri, râuri etc.) Șerpuit². 7 (D. o direcție, un drum) Părăsit pentru altă direcție. 8 (Nob) Încovoiat². 9 (D. oameni; rar) Condus pe un drum cotit spre a se rătăci. 10 (D. obiecte; rar) Întors într-o altă direcție. 11 (Rar) Ocolit². 12 (Rar) Evitat. 13 (Înv) Cotărit² (1). 14 (Înv) Bătut². 15 (Înv) Cotărit² (2).

COTIT, -Ă, cotiți, -te, adj. (Despre drumuri, rîuri etc.) Care are cotituri, care cotește; întortocheat. Oricît de cotită i-a fost calea, tot ajunse la vreme. SADOVEANU, P. M. 193. Vin’ cu mine... Taina liniștei înalte să ne fure Prin cotite luminișuri de pădure. TOPÎRCEANU, B. 43. Aici era, ce să-ți spui! frumusețea de pe lume. Niște cărări sucite și cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunțică, de părea că erau niște covoare așternute. ISPIRESCU, L. 243. Și de cînd m-am haiducit Drag îmi e drumul cotit, Cînd văd tabere viind Și ciocoi înalbăstrind. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ (Adverbial) Cavalcada fugea cotit, iepurește, pe valea cealaltă. SADOVEANU, Z. C. 24.

cotit a. 1. cu ocoluri, în zigzag: drum cotit; 2. măsurat cu cotul: butoiu cotit. ║ n. lucrarea de.a cotări și efectul ei: cotitul vaselor.

coțit¹ sn vz cotit¹

coțit², ~ă a vz cotit²

COTIT adj. întortocheat, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor, (rar) șerpuind, (înv. și reg.) șovăit, (înv.) serpentin. (Un drum ~.)

COTIT s. v. cotire.

COTIT adj. întortocheat, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor, (rar) șerpuind, (înv. și reg.) șovăit, (înv.) serpentin. (Un drum ~.)

COTIT s. cîrmire, cîrmit, cotire, viraj, virare, virat, (pop.) cîrnire, cîrnit. (In timpul ~ unui vehicul.)

Cotit ≠ drept, necotit

a o da cotită expr. 1. a se eschiva de la un răspuns concret. 2. a se dezice de o afirmație anterioară.