coșarcă sf [At: ȘEZ. V, 59 / V: ~rgă (pl: ~șergi), ~șoar~ / Pl: ~șărci / E: mg kosárka] 1-2 (Reg) Coș³ (1-2). 3 Coș³ (1) mare, cu două toarte. 4 Unealtă din cercuri de alun legate cu tei, pentru adunatul paielor de la arie. 5 (Pes) Coș³ (10). 6 (Reg) Coșar¹ (6). 7 Coș³ (30).

COȘARCĂ, coșărci, s. f. (Regional) Coș de nuiele împletite. Desculț, cu capul gol, Cocoran desfăcea păpușoi dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25. O fetiță... ducea o coșarcă cu pită pe cap. RETEGANUL, P. III 86. Am o coșarcă de alune și numai o nucă între ele (Stelele și luna). GOROVEI, C. 357.

COȘARCĂ ~ărci f. Coș mare împletit din nuiele. /coșar + suf. ~că

coșarcă f. Mold. bordeiu. [V. coșar].

coșárcă f., pl. e și ărcĭ (d. coșar 2, de unde vine și ung. kosárka, coșuleț). Est. Coș (paner) maĭ mare de purtat în braț orĭ în cap. Trans. Coșar, pătul. V. cotarcă, cotăriță.

coșargă sf vz coșarcă

coșoarcă sf vz coșarcă

coșarcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșărcii; pl. coșărci

coșarcă (reg.) s. f., g.-d. art. coșărcii; pl. coșărci

coșarcă s. f., g.-d. art. coșărcii; pl. coșărci

COȘARCĂ s. v. cămin, coș, coșar, horn, paner, pătul, porumbar.

COȘARCĂ s. (pop.) târnă, (reg.) târneață, târnog. (Duce marfa într-o ~.)

COȘARCĂ s. (pop.) tîrnă, (reg.) tîrneață, tîrnog. (Duce marfa într-o ~.)

coșarcă s. v. CĂMIN. COȘ. COȘAR. HORN. PANER. PĂTUL. PORUMBAR.

coșarcă, coșerci, s.f. – Coș mare de nuiele, cu două toarte. ♦ (onom.) Coșarcă, Coșarca, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din coșar + suf. -că (DEX); din magh. kosárka (MDA).

coșarcă, -șerci, s.f. – Coș mare cu două toarte. – Din magh. kosárka.