CUCOANĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoană, coană s. f.] – Cf. ngr. kokkona.

cucoană sf [At: PRAV. 707 / V: coc~ / Pl: ~ne / E: ngr ϰοϰϰῶνα] 1 (Mol; Mar; înv) Copilă (între 12 și 14 ani). 2 (Înv) Fiică. 3 (Trs; înv) Domnișoară. 4 (Îvr; îs) Lapte de ~ Produs cosmetic nedefinit mai îndeaproape. 5 (Înv) Orășeancă. 6 (Înv) Termen de adresare pentru o femeie superioară din punct de vedere social. 7 (Înv; arg) Găină. 8 (Reg) Insectă verde și subțire nedefinită mai îndeaproape. 9 (Ent; îrg; îc) ~a-chifteriță Coropișniță (Gryllotelpa vulgaris).

CUCOANĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoană, coană s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.

CUCOANĂ, cucoane, s. f. (Azi pe cale de dispariție, uneori cu nuanță disprețuitoare; și în forma cocoană, sau familiar, prescurtat, coană) 1. Denumire pentru femeile din clasele dominante, titlu cu care cineva se adresa acestora; doamnă. Da unde-i dus boierul, cucoană? ISPIRESCU, L. 180. Pe drum se întîlnesc ei cu o trăsură fu care era o cucoană. CREANGĂ, P. 329. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane. EMINESCU, O. I 137. Lenea e cocoană mare, Care n-are de mîncare. PANN, P. V. I 105. 2. Soție a unui reprezentant al claselor exploatatoare. Du-te, mă, la cucoana domnului director. PAS, Z. I 284. Cucoană (mai adesea coană) – mare = denumire pe care o dau subalternii unei femei mai în vîrstă dintr-o familie, de obicei soacră sau mamă, pentru a o deosebi de fiica sau nora ei. 3. (Învechit) Fată tînără dintr-o familie domnitoare de la noi. Astfel se petrecură aici la noi cununiile cocoanelor doamnei Chiajna. ODOBESCU, S. I 137. – Variante: cocoană, coană s. f.

CUCOANĂ ~e f. 1) Termen de politețe sau de respect pentru o femeie măritată. 2) depr. Femeie căreia nu-i place să muncească. [G.-D. cucoanei; Sil. -coa-nă] /cf. ngr. kokkóna

cucóană, V. cocoană.

coană sf vz cucoană

cocoană sf vz cucoană

cocoană f. 1. odinioară, fiică de Domn: Doamna ceru doi juni din Fanar, pe care să-i facă gineri la ale sale două cocoane OD.; 2. azi, titlu onorific dat femeilor cari aparțin burghezimii și nobleței: acasă e cocoana? [V. cocon].

cocoánă (vest) și cu- (est) f., pl. e (fem. d. cocon, de unde și ngr. kokkóna, cocoană, și turc. kokóna, cocoană creștină, kokonoz, tînăr cochet, coconaș, kúkla, [ngr. rus. kúkla] păpușă, din aceĭașĭ răd. cu cocă, cocoloș ș. a. nenumărate). Vechĭ. Fată de boĭer saŭ de domn. Azĭ. Fam. Nevastă de boĭer saŭ damă bine îmbrăcată: boĭeru și cocoana e la plimbare. Fasole cocoane, un fel de fasole albe ornate cu roș. – Maĭ fam. coana (Catinca), coană (Catincă).

cucoană s. f., g.-d. art. cucoanei; pl. cucoane

cucoană s. f., g.-d. art. cucoanei; pl. cucoane

cucoană s. f., g.-d. art. cucoanei; pl. cucoane

coană (înv., fam.) s. f., art. coana, g.-d. art. coanei (coana Leana)

*coană (+ s. f.) (înv., fam.) s. f.,. g.-d. art. coanei

cocoană.

CUCOANĂ s. v. sticlete.

CUCOANĂ s. v. doamnă.

CUCOANĂ s. doamnă, madam, (pop.) jupîneasă, (ieșit din uz) damă, (grecism înv.) chera, (italienism înv.) signoră.

cucoană s. v. STICLETE.

cocoană, cocoane, s.f. – 1. Copilă, fată, fecioară: „Te-am ibdit, mândrule-odată, / Fost-am cocoană, nu fată” (Memoria, 2001: 95). 2. Doamnă. 3. Unealtă de lemn folosită la derularea firului de pe fus, pentru a face ghem. De regulă, această operațiune cade în sarcina fetiței (a cocoanei). În cazul în care familia nu are fetiță, se confecționează o cocoană din lemn (Dăncuș, 2010). Sens specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Din cocon, de unde și ngr. kokkóna (Scriban).

cocoană, -e, s.f. – 1. Copilă, fată, fecioară: „Te-am ibdit, mândrule-odată, / Fost-am cocoană, nu fată” (Memoria 2001: 95). 2. Doamnă. 3. Unealtă de lemn folosită la derularea firului de pe fus pentru a face ghem. De regulă, această operațiune cade în sarcina fetiței (a cocoanei). În cazul în care familia nu are fetiță, se confecționează o cocoană din lemn (Dăncuș 2010). – Din cocon + -oană.

coana Leana / Leanța s. pr. (peior.) poreclă dată, în timpul vieții, Elenei Ceaușescu.