când av [At: CORESI, ap. GCR I, 7/31 / E: ml quando] 1 (În propoziții interogative) În ce moment? Când a sosit? 2 (Îlav) ~ și ~ sau din ~ în ~ Câteodată Din când în când mai trece pe la noi. 3 (Îlav), ~ de (sau, rar de ~ de ~) În orice clipă Poate să apară când de când. 4 (Îal) Din clipă în clipă. 5 (Îal) Cât pe ce Când de când să-l prindă. 6 (Îe) ~ colo (sau acolo, încolo) Exprimă surprinderea. 7 (În corelații) ~..., ~... Uneori..., alteori... Când râdea, când plângea. 8 (Și cu valoare relativă) În momentul în care... Când a văzut-o, s-a bucurat. 9 (Și cu valoare relativă) După ce Când a pierdut-o din ochi, s-a întristat. 10 (Și cu valoare relativă) Înainte de Parada începuse când a ajuns el. 11 (Și cu valoare relativă) Deși Când altul s-ar bucura, tu ești nepăsător. 12 (Și cu valoare relativă) Dar (deodată)... Au ajuns acolo, când ce să vezi? 13 (Introduce o propoziție atributivă cu sens temporal) (în) care 14 (Îe) A nu avea ~ să... A nu avea timpul necesar pentru a... 15 (Introduce o propoziție cauzală cu sens temporal) Fiindcă Când știa că trebuie să plece nu mai putea dormi. 16 (Introduce o propoziție condițională) Dacă Ce să spui când nu ai nimic de spus? 17 (Îlav) Ca (și) ~ Parcă Mergea ca și când ar fi zburat. 18 (Introduce o propoziție completivă directă) Spune-mi când să vin.

CÂND¹ adv. 1) (în propoziții interogative) În care timp? În ce moment? ~ ai venit? ◊ ~ și ~ câteodată; rar; uneori. Din ~ în ~ din timp în timp. 2) (introduce propoziții condiționale) Dacă; de. Cum să te justifici ~ ești vinovat. /<lat. quando

când adv. și conj. exprimă un moment de timp sau o relațiune temporală: când te-ai întors? când și când, din timp în timp, câteodată; când de când, mai mai: când de când era să-l ajungă cu paloșul BĂLC. [Lat. QUANDO].

QUOUSQUE TANDEM (lat.) (Cicero) = Pînă cînd? Dacă se pierde răbdarea asupra unor stări de lucruri, asupra unor vorbării, se spune: Quousque tandem.

CÎND adv. I. (în propoziții interogative, adesea în legătură cu o prepoziție) în ce moment? În care timp? Cînd ai pierdut biletul, Zoe? CARAGIALE, O. I 113. ◊ (Precedat de prepoziții) Ia, ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă? CREANGĂ, P. 253. Pînă cînd să creadă lumea... C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi? ALECSANDRI, P. A. 82. ◊ Loc. adv. Cînd și cînd = (fără să definească precis momentul acțiunii) cîteodată, uneori. Cînd și cînd acel vînt purta șuvoaie de ploi. SADOVEANU, M. C. 51. Cînd și cînd un cîine urlă Ca din surlă. TOPÎRCEANU, P. O. 24. Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare. Un tunet, cînd și cînd, în depărtare încearc-o gamă, ca un bariton. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 16. Printre papuri, cînd și. cînd, El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. A. 42. Din cînd în cînd = din timp în timp. Din cînd în cînd... un pustnic vine pe la ele. ISPIRESCU, L. 29. Asculta ce spun și numai pufnea de rîs din cînd în cînd. CREANGĂ, P. 79. Din cînd în cînd și foarte rar se auzea pe pod durui tul unei călește. NEGRUZZI, S. I 15. ◊ (învechit) Cînd de cînd = în tot momentul, din clipă în clipă, gata-gata, aproape (să... ), pe punctul de a... cît p-aci. Cînd de cînd era să-l și ajungă cu paloșul. BĂLCESCU, O. II 93. Că-i dușmanul lîngă mine Cu două pistoale pline, Cînd de cînd să deie-n mine. ALECSANDRI, P. P. 343. (Corelativ) Cînd... cînd... = (arătînd o alternare și o succesiune) cîteodată..., altădată; ba... ba...; uneori... alteori... Cînd o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, Cînd o mreană saltă-n aer dup-o viespe sprintioară. ALECSANDRI, P. A. 124. Prind cocoșii a cînta... Cînd mai gros, cînd mai subțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nici-cînd = niciodată. II. (Cu valoare de conjuncție) 1. (Introduce o propoziție temporală) a) în momentul în care. Cînd trec, Lina s-ascunde. COȘBUC, P. I 49. Cînd era să treacă fiică-sa, [împăratul] deodată ieși de sub acel pod. ISPIRESCU, L. 13. Toată nobilimea era la biserică, cînd am intrat. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pe cînd = în timpul în care, în timp ce. Luceai atît de vie, Pe cînd eram în lume tu singură și eu. ALECSANDRI, P. A. 62. De cînd = din timpul sau momentul în care... Mai mîncat-ai sălăți de aceste, de cînd ești? CREANGĂ, P. 210. Nu știți că mătușa-i moartă de cînd lupii albi? CREANGĂ, P. 23. De cînd căzu un trăsnet. în dom... de-atunci... el doarme ziua toată. EMINESCU, O. I 96. De pe cînd = din vremea în care... Pînă cînd= pînă în timpul în care..., atîta cît... Ulciorul merge la fintînă numai pînă cînd i se rupe toarta. (De) cînd cu... D-ta ne-ai făcut binele cel mare cînd cu dihonia cea de taur. RETEGANUL, P. IV 52. IV b) După ce. Cînd s-a pierdut din ochi voi să se ridice. COȘBUC, P. I 231. A scăpat de mine, căci am dat în urma lui tîrziu, tocmai cînd se dusese. CREANGĂ, P. 145. c) Înainte de (a)..., pînă (a) nu... Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînt.a slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. d) (Cu nuanță concesivă) Deși, cu toate că; în vreme ce. Cînd altuia i-ar părea atît de bine, ție nici nu-ți pasă. e) (Indică legătura neașteptată între două acțiuni) Și (deodată). Ajunseră cu norocire la țărm, cind, ce să vezi? ISPIRESCU, L. 25. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrr! cade copacul peste car. CREANGĂ, P. 23. ◊ (Cu elipsa verbului) Cînd prin dreptul podului, numai iaca și ursul. CREANGĂ, P. 187. Cînd la Olt, Oltu-i umflat., Că la munte l-a plouat. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ (Exprimînd surprindere în fața unui eveniment neașteptat; în expr.) Cînd colo v. colo. Cînd la o adică, nu-i nimica v. adică. 2. (Introduce o propoziție relativă în legătură cu noțiuni de timp) (În) care. Acum e timpul cînd se dă de mîncare. ISPIRESCU, L. 7. Ah! unde-i vremea ceea cînd eu cercam un vad Să ies la lumea, largă... EMINESCU, O. I 92. În minuta cînd voiam a mă duce, puterile m-au lăsat. NEGRUZZI, S. I 52. ◊ Expr. A (nu) avea cînd să... = a (nu) avea timp, a (nu) avea vreme să... N-am avut cînd să trec pe la tine. 4. (Introduce o propoziție cauzală, avînd o puternică nuanță temporală) Fiindcă, deoarece, o dată ce. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. 4. (Introduce o propoziție condițională, uneori cu o nuanță temporală) Dacă, de. Cînd ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și. robia. MACEDONSKI, O. I 149. Cînd aș ști că-mi vei fi de ajutor... mai-mai că aș face așa precum zici tu. ISPIRESCU, L. 16. Cînd m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua cîmpii. CREANGĂ, P. 77. Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos? EMINESCU, O. I 151. ◊ Ca și cînd = (introduce o propoziție comparativă- condițională) parcă. Se uita lung la nevasta învățătorului, ca. și cînd atunci ar fi văzut-o prima oară. DUMITRIU, N. 129. Picioarele nu se mai mișcară, ca și cînd ar fi fost butucite. ISPIRESCU, L. 35. 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Spune-mi cînd să viu.

cînd adv. (lat. quando, it. pg. cuando, pv. quan, quant, fr. cat. quand, sp. cuando). În care timp: cînd viĭ? În timpu în care: cînd ploŭă, se curăță aeru. Conj. Dacă, o dacă (cu subjunctivu): cînd să am banĭ, aș pleca; eh, cînd să fiŭ eŭ acolo! Dacă, o dacă (cu optativu): cînd aș ști, aș spune; eh, cînd aĭ ști ce bine-mĭ pare! Cînd și cînd, din cînd în cînd (vechĭ cînd de cînd), din timp în timp, cîte-odată, une-orĭ. Cînd... cînd, aci... aci, acú... acú: cînd unu, cînd altu. Cînd cu, în timpu cînd: cînd cu războĭu. Cînd să, cînd era aproape să: cînd să plec, ĭacătă și el! De cînd, din timpu în care, din acea epocă. Pînă cînd, pînă în ce timp. Pe cînd, 1) cînd: a venit pe cînd ploŭa, 2) cînd din contra: unu e alb, pe cînd cel-lalt e negru. Cînd colo, dar din contra: Credeam că-ĭ alb. Cînd colo, e negru! În amenințărĭ eliptice: cînd țĭ-oĭ trage una! (subînț. aĭ să vezĭ pe dracu, aĭ s’o pățeștĭ!).

când¹ adv. (~ vii? Spune-mi ~ vii. Plătesc comanda atunci ~ mi se livrează. N-am ~ veni. ~ râde, ~ plânge.)

+când (din ~ în ~) loc. adv.

când adv., conjcț.

când adv., conjcț.

+când și când loc. adv.

+cine știe (de/până/pe) când/unde loc. adv.

+de nu știu când loc. adj., loc. adv. (scrisoare ~, Datează ~.)

+nu știu când loc. adv. (Nu se poate să fi uitat, doar nu s-a întâmplat ~.)

cînd adv. și conj. – 1. Indică o relație de coincidență temporală nuanțată cu ajutorul prepozițiilor: coincidența termenului inițial, de cînd; a termenului final, pînă cînd; a termenului mediu, pe cînd. – 2. (Cu cond.) Dacă, în caz că (indică o relație condiționată). – Mr. cîndu, megl. cǫn, istr. căn(d). Lat. quando (Pușcariu 364; REW 6932; Candrea-Dens., 344; DAR); cf. it. quando, fr. quand, sp. cuando. – Der. cînduși, conj. (înv., cînd); cîndai, adv. (poate, posibil), arhaism pe care DAR îl consideră der. din lat. quando alias; cîndva, adv. compus cu va < vrea, ca ceva, cineva; nicicînd, adv.; oarecînd, adv. (înv., vreodată), identic prin formație cu oricînd, adv., a cărui var. vericînd, se apropie mai mult de forma primitivă, cf. vreun.

Quousque tandem…? (lat. „Pînă cînd…?”) – De multe ori se citează fraza întreagă: Quousgue tandem abutere, Catilina, patientia nostra?„ (Pînă cînd, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră?). Astfel și-a început Cicero prima dintre cele patru faimoase diatribe rostite în anul 63 împotriva patricianului Catilina care îndrăznise să se înfățișeze în Senatul roman, cu toate că se descoperise complotul ce-l pusese la cale contra Republicii. Fraza avea deci un caracter acuzator și dramatic. Totuși astăzi aproape întotdeauna e folosită pe un ton glumeț și în chip de blajină dojană. O adresăm unui vorbitor prolix care acaparează discuția într-o societate, sau cuiva care se lasă mult așteptat ș.a.m.d. Coșbuc folosește forma redusă tandem usque: ”În zadar și-ar pune vorba cel cu «tandem usque»…„ (poezia ”Filozofii și plugarii"). LIT.

când cucii / puii mei? expr. când naiba?

când o face spânul barbă expr. niciodată.

când o zbura porcul expr. niciodată.

când pălăria / pielea mea? expr. când naiba?

de când Adam Babadam expr. hăt demult; din vremuri imemoriale.

de când era bunica fată expr. v. de când Adam Babadam.

de când l-a făcut mă-sa expr. din totdeauna.