CÂRMI, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcațiuni, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti.

cârmi vti [At: DOSOFTEI, V. S., ap. DA / Pzi: ~mesc / E: vsl кроумити] 1 A manevra cârma unei ambarcații, a unei nave, schimbând direcția de mers Si: a conduce, a pilota, (pop) a cârmălui (1), a cârmui (1). 2 A întoarce carul într-o anumită direcție Si: a hartoi. 3 A întoarce într-o anumită direcție un vehicul Si: a vira, (pop) a cârmălui (2), (îvp) a cârni. 4 (Îe) A ~ roata morii A da drumul apei pe scoc. 5 (Pgn) A coti. 6 (Rar; fig) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte Si: (îvp) a cârni (12). 7 (Înv; fig) A conduce.

CÂRMI, cârmesc, vb. IV. Intranz. 1. A manevra cârma unei ambarcații, a unei nave, schimbând direcția de mers; p. gener. a o coti, a o lua în altă parte. 2. Fig. (Rar) A se abate de la cele spuse, de la cele hotărâte. – Din sl. krŭmiti.

A CÂRMI ~esc intranz. 1) A-și schimba direcția inițială luând-o într-o parte; a întoarce; a coti. 2) fig. A încerca să se eschiveze de la îndeplinirea unei hotărâri. /<sl. krumiti

cârmi v. 1. a se abate din cale, a apuca alt drum; 2. fig. a ocoli, a șovăi, a’și schimba gândul: ar fi voit s’o cârmească împăratul ISP. [Cf. cârni, influențat de cârmă].

CÎRMI, cîrmesc, vb. IV. Intranz. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «spre», «la», «către» etc., arătînd direcția) A coti, a (se) întoarce (părăsind drumul drept). Trăsurile cîrmiseră spre conac, alergînd, de data aceasta, peste cîmpuri. PAS, L. I 32. Îl văzui cîrmind la dreapta. SANDU-ALDEA, U. P. 73. Radu cunoscu... semnele bătrînului... pe care-l lăsase la mal. El cîrmi într-acolo... grăbind lopătarea. ODOBESCU, S. I 145. 2. (Rar) Fig. A se abate de la cele spuse, a căuta motive pentru a nu-și mai îndeplini făgăduiala; a se codi, a șovăi, a ezita. Iordache înțelese că nu mai este de cîrmit și plăti. GALACTION, O. I 288. Ar fi voit s-o cîrmească împăratul, spre a nu-i da fata de soție. ISPIRESCU, L. 53.

cîrmésc v. tr. (vsl. krŭmiti). Îndrept spre alt punct o corabie, un vehicul ș. a. V. intr. Mă îndrept spre alt punct schimbînd direcțiunea: corabia, caru, trenu, calu, omu cîrmește la dreapta. Fig. Șovăĭesc, preget: iscălește contractu și nu maĭ cîrmi. V. cîrnesc.

cârmi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmesc, 3 sg. cârmește, imperf. 1 cârmeam; conj. prez. 1 sg. să cârmesc, 3 să cârmească

cârmi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmesc; imperf. 3 sg. cârmea; conj. prez. 3 să cârmească

cârmi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmesc; imperf. 3 sg. cârmea; conj. prez. 3 sg. și pl. cârmească

cârmesc (la dreapta, la stânga), -meam 1 imp.

CÂRMI vb. v. coti.

CÎRMI vb. a coti, a vira, (rar) a cîrmui, (pop.) a cîrni, (Mold.) a cotigi, (înv.) a șovăi. (~ vehiculul.)

a cârmi una expr. a lovi cu palma.