cărțulie sf [At: (a. 1597) CUV. D. BĂTR. I, 77 / Pl: ~ii / E: carte + -ulie] 1-2 (Rar; șhp) Cărticea (1-2). 3 (Dep) Cărticea (3). 4 (Îvp) Scrisorică. 5 (Iuz) Livret care se dădea de poliție lucrătorilor, cuprinzând numele, adresa lor etc. 6 (Iuz) Condicuță (cu numele, locul, plata patentei) pentru negustorii ambulanți din trecut. 7 (Iuz; îs) ~ de încărcare Adeverință despre mărfurile încărcate pe un vapor și condițiile de transport. 8 (Iuz) Lamelele bureților. 9 (Reg) Rânză.

CĂRȚULIE, cărțulii, s. f. Diminutiv al lui carte; cărticică, broșură. Risipite pe o masă, cărțulii subțiri, cele mai multe cu învelitoare roșie. PAS, Z. I 316. Se mai aflau în raft și alte cărțulii și gazete. SADOVEANU, P. M. 37.

CĂRȚULIE, cărțulii, s. f. Cărticea (1). – Din carte + suf. -ul-ie.

cărțulie f. 1. răvaș de trecere liberă la vamă; 2. livret.

cărțulíe f. (d. carte, cărțĭ cu term. din epistolie). Fam. Cărticică. V. hărtulie.

cărțulie s. f., art. cărțulia, g.-d. art. cărțuliei; pl. cărțulii, art. cărțuliile (desp. -li-i-)

cărțulie s. f., art. cărțulia, g.-d. art. cărțuliei; pl. cărțulii, art. cărțuliile

cărțulie s. f., art. cărțulia, g.-d. art. cărțuliei; pl. cărțulii, art. cărțuliile

cărțulie, -liei gen. a.

CĂRȚULIE s. v. cărticică.

cărțulie s. v. CĂRTICEA. CĂRTICICĂ.