căutător, ~oare [At: TEODORESCU, P. P. / P: că-u~ / V: căt~, ~oare, cot~, ~oare / Pl: ~i, ~oare / E: căuta + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se interesează de ceva. 3-4 smf, a (Persoană) care se ocupă de ceva. 5-6 smf, a (Persoană) care se preocupă de ceva. 7-8 smf, a (Înv) (Persoană) care îngrijește de cineva (sau de ceva). 9-10 smf, a (Persoană) care descântă pe deocheați. 11-12 smf, a Supraveghetor. 13 smf (Înv) Păzitor de vite. 14-15 smf, a (Înv) (Persoană) care primește cu ospitalitate. 16 smf Administrator al unei proprietăți. 17-18 smf, a Observator cu atenție. 19-20 smf, a Iscoditor. 21-22 smf, a Cercetător. 23-24 smf, a (Câine) care caută vânatul. 25-26 smf, a (Persoană) care încearcă să găsească ceva ascuns (sau pierdut) Si: cercetător (15-16). 27-28 smf, a Ghicitor. 29-30 smf, a (Persoană) care încearcă să procure ceva de preț, rar. 31 sf (Reg; spc) Oglindă.

CĂUTĂTOR, -OARE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă să descopere un lucru ascuns. Pămîntul de mîine Nu mai e numai al căutătorilor de pîine. TOMA, C. V. 291. Poate de cînd ai sosit aci, vei fi avut dumneata prilejul să afli că am fost căutător de comori. C. PETRESCU, A. 304. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-tă-).

CĂUTĂTOR, -OARE, căutători, -oare, s. m. și f. Persoană care caută, cercetează, umblă să descopere un lucru (ascuns). [Pr.: că-u-] – Din căuta + suf. -(ă)tor.

CĂUTĂTOR ~i m. 1) Persoană care caută, cercetează ceva greu de găsit. ~ de aur. /a căuta + suf. ~ător

cătător, ~oare sf vz căutător

cotător sm vz căutător

căutător (desp. că-u-) s. m., pl. căutători

căutător (că-u-) s. m., pl. căutători

căutător s. m. (sil. că-u-), pl. căutători

căutător de perle expr. (er.) bărbat afemeiat.