DECADENȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia.

decadență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 337 / V: (înv) ~din~ / Pl: ~țe / E: fr décadence] 1 Declin (social, economic, politic). 2 Regres al artelor, al științei, al limbii. 3 Corupție. 4 Degradare morală Si: depravare.

DECADENȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. – Din fr. décadence, lat. decadentia.

DECADENȚĂ s. f. 1. Declin, decădere (socială, economică, politică). În vremurile de decadență națională de la începutul veacului trecut, căpitanul de mazîli nemaiavînd ce face cu vitejia sa: «Bătea drumurile căutîndu-și dragostele». IBRĂILEANU, S. 15. ♦ Decădere morală, depravare, degradare, imoralitate. 2. Decădere a culturii, a artelor, a științelor etc., ca urmare a descompunerii sociale și politice a unei orînduiri sociale bazate pe exploatare.

DECADENȚĂ s.f. Decădere (socială, culturală, politică, economică), declin, coborîre. ♦ Decădere morală, depravare. [Cf. it. decadenza, fr. décadence, lat. decadentia].

DECADENȚĂ s. f. decădere, declin, regres. ◊ corupție, degradare morală, depravare. (< fr. décadence, lat. decadentia)

DECADENȚĂ ~e f. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; regres; declin; decădere. /<fr. décadence, lat. decadentia

decadență f. 1. decădere; 2. degradarea obiceiurilor, scăpătarea literaturei și a artelor; 3. ultimele secole ale Imperiului roman din Occident: scriitorii decadenței.

*decadénță f., pl. e (fr. décadence, it. decadenza. V. cadență și decădére). Starea lucruluĭ care decade, care se ruinează: decadență de caracter; decadența poeziiĭ, a imperiuluĭ roman.

decadință sf vz decadență

decadență s. f., g.-d. art. decadenței; pl. decadențe

decadență s. f., g.-d. art. decadenței; pl. decadențe

decadență s. f., g.-d. art. decadenței; pl. decadențe

DECADENȚĂ s. 1. v. declin. 2. v. corupție.

DECADENȚĂ s. 1. decădere, declin, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (Înălțare și ~.) 2. corupție, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

Decadență ≠ ascensiune

Decadență ≠ ascensiune, progres

DECADÉNȚĂ (< fr., lat. m. decadentia, de la cadere „a cădea”) s. f. Decădere, declin, regres. ♦ Degradare morală; depravare. ♦ Stare de decădere spre o calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau spre o pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. Termenul are o arie de conotații, pornind de la simpla inferioritate până la degradarea morală.