DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.

decăzut¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decădea] 1-4 Decădere (1-4).

decăzut², ~ă a [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 353 / Pl: ~uți, ~e / E: decădea] 1 Care a ajuns într-o stare de decădere (1-4) Si: declasat, degradat, depravat. 2 Care este în declin. 3 (Jur; îe) ~ din drepturi Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități.

DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Care a ajuns în decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.

DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. În stare de decădere, în declin, scăpătat. ♦ Stricat, corupt, vicios. 2. (Jur.; urmat de determinări introduse prin prep. «din») Care a pierdut drepturile sau prerogativele acordate de lege, prin neîndeplinirea anumitor condiții sau formalități. Decăzut din drepturi.

DECĂZUT, -Ă adj. 1. Ajuns în stare de decădere, de declin. ♦ Depravat, stricat. 2. Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități. [< decădea].

decăzut adj. m., pl. decăzuți; f. sg. decăzută, pl. decăzute

DECĂZUT adj. 1. declasat, degradat. (Un actor ~.) 2. v. corupt.

DECĂZUT adj. 1. declasat, degradat. (Un actor ~.) 2. corupt, depravat, desfrînat, destrăbălat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (inv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Moravuri ~.)