deplin, ~ă [At: VARLAAM, C. 24₂ / V: dă~, ~ă, di~, ~ă a / Pl: ~i, ~e / E: de⁴ + plin] 1 av De tot. 2 av În întregime. 3 av (Pop) Așa cum trebuie (și cum se cuvine). 4 a Întreg. 5 a Desăvârșit. 6 av (Înv; îs) ~ împuternicit Plenipotențiar. 7 av (Înv; îe) Să fie (cuvântul, voia) deplin(ă) Să se împlinească. 8-9 a, av (Înv; d. durată de timp) Încheiat. 10 av (Înv) Tocmai.

DEPLIN¹ adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, cu totul, în mod desăvîrșit, complet. Ziua se întunecase deplin și asfințise luceafărul de sară. SADOVEANU, D. P. 24. Voi ce purtați cupa la gură, Ah! deșertați cupa deplin! ALECSANDRI, P. III 84. ◊ (Determinînd un adjectiv) Cînd am fost deplin vindecat... am ieșit în lume și mi-am căutat regimentul. SADOVEANU, P. M. 125. Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus Deplin armat. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Precedat de prep. «pe») Era într-un tîrgușor de munte și se simțea pe deplin restabilit. GALACTION, O. I 606. Nu putea să o săvîrșească pe deplin, căci turnul se surpa. ISPIRESCU, L. 295. O frunte... corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută. EMINESCU, N. 35. ♦ (Popular) Așa cum trebuie, cum se cere. Face slujba deplin. HODOȘ, P. P. 164.

DEPLIN² adv. În întregime; cu desăvârșire; de tot; complet. Pe ~ vindecat. /de + plin

deplin a. complet, întreg. [Lit. plin de tot]. ║ adv. cu totul, absolut: pe deplin mulțumit.

deplín, -ă adj. (de și plin). Complet, perfect, întreg: învățat deplin, fericire deplină, victorie deplină. Adv. În mod deplin: îs deplin (saŭ pe deplin) convins, fericit.

+deplin² (desp. de-plin) adv.

+deplin³ (pe ~) (desp. de-plin) loc. adv.

deplin