deschizătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: deschide + -ătură] 1 Spațiu liber, amenajat într-un element de arhitectură sau de construcție, care servește pentru circulație, pentru iluminat, aerisit etc. 2 Distanță formată prin deschidere între toc și canalul unei uși sau ferestre. 3 (Pex) Distanță dintre două brațe sau două linii care formează un unghi. 4 Spațiu liber între două lucruri (sau două părți constitutive ale unor obiecte) Cf căscătură. 5 Despicătură a unui obiect de îmbrăcăminte prin care se introduc mâinile sau capul. 6 (Rar) Adâncitură a solului.

DESCHIZĂTURĂ, deschizături, s. f. Loc liber pe unde se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea; deschidere. V. gaură, intrare. Își așeză gura în dreptul deschizăturii și strigă... SAHIA, N. 85. Printr-o deschizătură a copacilor scînteiau priveliștile din vale. IBRĂILEANU, A. 157. La deschizătura ferestrelor se vede cît de groase sînt zidurile. CARAGIALE, M. 101.

DESCHIZĂTURĂ ~i f. 1) Spațiu liber prin care se poate vedea sau prin care se poate pătrunde sau ieși. 2) Distanță dintre două direcții care pornesc dintr-un punct. ~a compasului. /a deschide + suf. ~ătură

deschizătură f. loc deschis.

deschizătúră f., pl. ĭ. Spațiŭ deschis: deschizătura ușiĭ, deschizătura dintre stîlpiĭ poduluĭ.

deschizătură s. f., g.-d. art. deschizăturii; pl. deschizături

deschizătură s. f., g.-d. art. deschizăturii; pl. deschizături

deschizătură s. f., g.-d. art. deschizăturii; pl. deschizături

DESCHIZĂTURĂ s. 1. deschidere, gaură, orificiu, (livr.) apertură, (Mold.) bortă. (O ~ îngustă într-un zid.) 2. căscătură. (~ într-un obiect.) 3. gaură, spărtură. (A pătruns printr-o ~.)

DESCHIZĂTURĂ s. 1. deschidere, gaură, orificiu, (livr.) apertură, (Mold.) bortă. (O ~ îngustă într-un zid.) 2. căscătură. (~ într-un obiect.) 3. gaură, spărtură. (A pătruns printr-o ~.)