destinație sf [At: HELIADE, O. II, 361 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr destination] 1 (Înv) Menire. 2 Scop. 3 Întrebuințare consacrată sau hotărâtă dinainte a ceva sau a cuiva într-un anumit scop Si: destinare (2), destinat¹ (2). 4 Loc, țintă, obiectiv sau persoană către care se îndreaptă cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva Si: destinare (3), destinat¹ (3). 5 (Înv; îs) Locul ~i Loc spre care s-a hotărât să se îndrepte cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva.

DESTINAȚIE, (rar) destinații, s. f. 1. Întrebuințare (hotărîtă dinainte). Nu se admite schimbarea de destinație a sumelor prevăzute în buget decît cu aprobarea adunării generale. STAT. GOSP. AGR. 29. 2. Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. Călătorii au ajuns cu bine la destinație.

DESTINAȚIE s.f. 1. Întrebuințare, folosire a unui lucru dinainte hotărîtă. 2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinațiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].

DESTINAȚIE s. f. 1. întrebuințare dinainte hotărâtă. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primește informații. 2. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. (< fr. destination, lat. destinatio)

DESTINAȚIE ~i f. 1) Întrebuințare dinainte stabilită (a unui lucru sau a unei persoane). 2) Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Art. destinația; G.-D. destinației; Sil. -ți-e] /<fr. destination, lat. destinatio, ~onis

destinațiune sf vz destinație

DESTINAȚIUNE s.f. v. destinație.

destinați(un)e f. 1. întrebuințare determinată: fiecare din noi are câte o destinațiune particulară; 2. locul unde se duce cineva: a ajunge la destinațiune; 3. locul unde se trimete ceva.

*destinațiúne f. (lat. destinátio, -ónis). Scop: destinațiunea reală a piramidelor Egiptuluĭ e încă nesigură. Locu unde se duce o ființă, unde e trimeasă o scrisoare, o marfă: baniĭ s’au dus la destinațiunea lor, destinațiunea acestei mărfi e Italia. – Și -áție.

destinație (desp. -ți-e) s. f., art. destinația (desp. -ți-a), g.-d. art. destinației; pl. destinații, art. destinațiile (desp. -ți-i-)

destinație (-ți-e) s. f., art. destinația (-ți-a), g.-d. art. destinației; pl. destinații, art. destinațiile (-ți-i-)

destinație s. f. (sil. -ți-e), art. destinația (sil. -ți-a), g.-d. art. destinației; pl. destinații, art. destinațiile (sil. -ți-i-)

destinație

DESTINAȚIE s. funcție, scop, (înv.) săvârșire, săvârșit. (Ce ~ va avea această construcție?)

DESTINAȚIE s. funcție, scop, (înv.) săvîrșire, săvîrșit. (Ce ~ va avea această construcție?)