devia vti [At: TIMPUL 1856, nr. 1, 1 / P: ~i-a / Pzi: ~iez / E: fr dévier] 1-2 (A face să-și schimbe sau) a-și schimba direcția Si: a (se) abate, (rar) a (se) deviaționa (1-2). 3-4 (Fig) A (se) îndepărta de la subiectul în discuție, de la o concepție Si: (rar) a (se) deviaționa (3-4). 5-6 (Pex; fig) A (se) abate de la o conduită corectă Si: (rar) a (se) deviaționa (5-6).

DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A schimba direcția; a se îndepărta (de la subiect), a se abate (de la direcția apucată, de la calea firească, de la calea cea bună); p. ext. a începe să facă lucruri necorecte, a călca strîmb. A devia de la principiile morale. ▭ Stai, domnule, că iar deviem. CAMIL PETRESCU, U. N. 333. ◊ Tranz. Făcîndu-mi o datorie de a-i devia atenția în altă parte... am fost de o locvacitate copioasă și susținută. IBRĂILEANU, A. 79. ♦ (Despre membrii unui partid comunist sau muncitoresc) A se abate de la linia politică justă marxist-leninistă a partidului. – Pronunțat: -vi-a.

DEVIA vb. I. intr. 1. A se abate, a se îndepărta de la o anumită direcție. 2. (Fig.) A se abate, a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pron. -vi-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dévier, it., lat. deviare].

DEVIA vb. I. intr., tr. a (se) abate de la direcția dată. II. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greșit. (< fr. dévier, lat. deviare)

A DEVIA ~ez intranz. 1) A se abate de la direcția dată (sub influența vântului sau a curenților). Mingea a~at. 2) A se abate de la calea bună (comițând fapte reprobabile). 3) fig. A se îndepărta de la subiectul discuției. [Sil. -vi-a] /<fr. dévier, lat. deviare

devià v. 1. a se abate din drum, dela direcțiunea primitivă; 2. fig. a se depărta din calea cea bună, dela bunele principii.

* deviéz v. intr. (lat. deviare, d. via, cale). Mă abat din drum. Fig. Mă abat din linia buneĭ purtărĭ: nu devia! V. tr. Fac să schimbe direcțiunea: a devia corabia.

devia (a ~) (desp. -vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. deviez (desp. -vi-ez), 3 deviază, 1 pl. deviem; conj. prez. 1 sg. să deviez, 3 să devieze; ger. deviind (desp. -vi-ind)

devia (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviază, 1 pl. deviem (-vi-em); conj. prez. 3 să devieze; ger. deviind (-vi-ind)

devia vb. (sil. -vi-a), ind. prez. 1 sg. deviez, 3 sg. și pl. deviază, 1 pl. deviem (sil. -vi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. devieze; ger. deviind (sil. -vi-ind)

devia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. deviază, 1 pl. deviem)

deviez, -iază 3, -ieze 3 conj., -viind ger., -viere inf. s.

DEVIA vb. 1. a abate, a muta, a schimba. (A ~ un curs de apă.) 2. v. abate.

DEVIA vb. 1. a abate, a muta, a schimba. (A ~ un curs de apă.) 2. a se abate, a se depărta, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (A ~ de la subiect.)