devreme av [At: DEX / E: de⁴ + vreme] De timpuriu.

DEVREME adv. De timpuriu, din timp. La drum e bine să pornești cît de demineață, iar sara să poposești devreme. CREANGĂ, P. 115. ◊ (Precedat de «mai», pentru întărire) Radu Comșa a plecat mai devreme acasă. C. PETRESCU, Î. II 30. Bucatele să fie gata mai devreme. NEGRUZZI, S. I 82. ◊ (Adjectival) Ei, dragă cucoane Matachi, nu știi, mîncarea de dimineață și-nsuratul devreme... Ș-apoi noi eram mai în vîrstă cînd ne-am căsătorit? ALECSANDRI, T. I 349.

DEVREME adv. Din timp. /de + vreme

devreme adv. de timpuriu (seara și dimineața).

devréme adv. Din vreme, din timp, de timpuriŭ: a te scula devreme. Devreme ce, de oare ce, odată ce: devreme ce n’a venit, înseamnă că e bolnav.

devreme (din timp) (desp. de-vre-) adv. (S-a trezit ~.)

devreme (din timp) (de-vre-) adv. (s-a sculat ~)

devreme adv. (sil. -vre-)

devreme

*de vreme (referitor la vreme) prep. + s. f. (în funcție ~)

de vreme.

DEVREME adv. 1. v. curând. 2. timpuriu, (pop.) degrabă. (Astăzi se culcă ~.)

DEVREME adv. 1. curînd, fuga, grabnic, imediat, iute, îndată, neîntîrziat, numaidecît, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. și reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaș, minteni, (înv.) peșin, techer-mecher. (Să te întorci ~.) 2. timpuriu, (pop.) degrabă. (Astăzi se culcă ~.)

Devreme ≠ târziu