dezbrăcat¹ sn [At: STANCU, D. 57 / S și: (înv) desb~ / P și: (înv) desb~ / Pl: ~uri / E: dezbrăca] 1-2 Dezbrăcare (1-2).

dezbrăcat², ~ă [At: CORESI, EV. 34/9 / S și: (înv) desb~ / P și: (înv) desb~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezbrăca] 1-2 smf, a (Om) cu hainele scoase de pe el Si: gol, (pop) despuiat². 3 a (Înv; fig) Care s-a lăsat de un obicei (rău). 4 a (Fig) Care a fost jefuit (de tot ce are). 5-6 sm, a (Pop; fig) (Om) sărac.

DEZBRĂCAT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. 1. Cu hainele scoase, fără haine, gol. [Porunci ca fata] să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos. ISPIRESCU, L. 179. ♦ (Substantivat) Om sărac, lipsit de mijloace. Cîrmuitorii lăfăiți pe divan Nu scriau drepturi lui Ionuț ori Ivan... Nici oropsiților, nici împușcaților, Nici flămînziților, nici dezbrăcaților. DEȘLIU, G. 54. Nimic nu-ți mai dau, dezbrăcatule. STANCU, D. 78. 2. Fig. (Neobișnuit) Lipsit de ceva. Nu fii ca o samă de oameni carii, dezbrăcați de mustrarea cugetului... vorbesc de rău, batjocoresc, necinstesc și în tot chipul defaimă. DRĂGHICI, R. 215. (Cu pronunțare regională) Privileghii care nu se pot înțălege macar astăzi, așa sînt de dizbracate de dreptate și de cumpănire. RUSSO, S. 113.

DEZBRĂCAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care nu are nici o haină pe el; complet fără îmbrăcăminte; gol; nud; neîmbrăcat. 3) și substantival rar Care este lipsit de mijloace de trai; sărac. /v. a dezbrăca

dezbrăcát, -ă adj. Care șĭ-a scos saŭ căruĭa i s’aŭ luat haĭnele de pe corp. Fig. Despoĭat, jăfuit. Lipsit de: om dezbrăcat de sentiment.

dizbrăcat, ~ă a vz dezbrăcat²

DEZBRĂCAT adj. despuiat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, (reg.) pieligos, (Transilv. și Mold.) târșit. (Om ~.)

DEZBRĂCAT adj. despuiat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, (reg.) pieligos, (Transilv. și Mold.) tîrșit. (Om ~.)

Dezbrăcat ≠ îmbrăcat