dovadă sf [At: M. COSTIN, O. 247 / V: (înv) ~veadă (pl: ~de) sf / Pl: ~vezi, (îvr) ~veze / E: vsl довада] 1 Lucru care demonstrează ceva Si: probă, (îvr) dovit, (înv) dovedire, (îvr) dovedeală. 2 Mărturie. 3 (Îlav) Ca (sau drept) - Ca semn că. 4 (Îal) Pentru a dovedi că. 5 (Îvr; îlav) Cu ~ În mod real. 6 (Îe) A da ~ (sau ~vezi) de... A manifesta o atitudine, un sentiment, o însușire etc. 7 (Înv) Dovedire (1). 8 (Jur) Probă. 9 (Îe) A face ~ sau a face ~da că... A susține o afirmație în fața unei instanțe judecătorești. 10 (Reg) Martor. 11 (Adesea urmat de determinări, substantive, introduse prin pp „de”) Act, document prin care se adeverește ceva, se recunoaște un fapt sau un drept. modificată

DOVADĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care dovedește, arată, demonstrează ceva; probă evidentă, convingătoare, semn, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că. Poți să te duci unde vrei. Uite, ca dovadă, astăzi ieși din oraș, mergem la cîmp. SAHIA, N. 25. Ca dovadă că așa este... aduc și faptul că ți-am recunoscut totdeauna marile merite. MACEDONSKI, O. II 291. ◊ Expr. A da dovadă că... = a demonstra, a dovedi că... Trebuie să știți însă, și pot să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. ALEXANDRESCU, P. 130. A da dovadă de... = a lăsa să se vadă (o atitudine, un sentiment, o însușire), a arăta, a vădi, a dovedi. Dădu dovadă de o mare agerime de minte. SADOVEANU, Z. C. 311. Oamenii... îi daseră dovadă temeinică de prietenie. M. I. CARAGIALE, C. 103. Dacă n-ar fi vărsat întăiul pahar, ar fi dat dovadă de creștere rea. IBRĂILEANU, A. 158. ♦ Probă juridică. Fără îndoială că acuzatorul public... va aduce dovezile necesare ca să lumineze pe jurați. CAMIL PETRESCU, T. II 593. În afară de dispariție, n-avea nici o dovadă materială de vina paznicului. POPA, V. 94. 2. Act justificativ, adeverință, înscris. Dovadă de primire. ▭ Fiecare... pescar trebuie să aibă asupra sa dovadă de plata taxei. SADOVEANU, V. F. 14.

DOVADĂ ~ezi f. 1) Argument care servește la demonstrarea unui adevăr; probă; mărturie. ◊ Ca (sau drept) ~ pentru a demonstra că... 2) Document prin care se confirmă un adevăr. /v. a dovedi

dovadă f. 1. ceeace dovedește; 2. semn sigur, mărturie: dovezi de iubire. [Abstras din dovedì].]

dovádă f., pl. ezĭ și vechĭ ede (vsl. rus. dovódŭ. V. obadă, podvadă). Probă, mărturie, certificat.

doveadă sf vz dovadă

dovadă-tip s. f. Dovadă standardizată ◊ „După 30 septembrie autovehiculele nu vor avea drept de circulație fără prezentarea, la cererea organelor de control, a dovezii-tip care atestă executarea verificării.” I.B. 23 IX 70 p. 1 (din dovadă + tip)

dovadă s. f., g.-d. art. dovezii; pl. dovezi

dovadă s. f., g.-d. art. dovezii; pl. dovezi

dovadă s. f., g.-d. art. dovezii; pl. dovezi

DOVADĂ s. 1. indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ezi în sprijinul...) 2. atestare, mărturie, probă. (Iată o ~ elocventă.) 3. v. motiv. 4. v. probă. 5. v. act. 6. v. adeverință.

DOVADĂ s. 1. indicație, indiciu, mărturie, pildă, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 2. atestare, mărturie, probă. (Iată o ~ elocventă.) 3. argument, motiv, temei. (Are ~ezi să fie optimist.) 4. (JUR.) mărturie, probațiune, probă. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 5. act, document, hîrtie, izvor, înscris, piesă, (înv. și pop.) scris, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) carte, izvod, încredințare, răvaș, sinet, teșcherea, uric, zapis. (Numeroase ~ezi atestă acest fapt istoric.) 6. adeverință, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

MANIFESTUM NON EGET PROBATIONE (lat.) ceea ce este evident nu are nevoie de dovadă – Principiu de drept civil roman.

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.